* Farmaciștii anunță că, dacă nu-și vor primi banii, vor sista eliberarea medicamentelor compensate și gratuite, de la 1 aprilie * CASJ nu plătește nici un leu în plus față de bugetul pe primul trimestru al anului 2005
Din prima zi a lunii viitoare, brașovenii vor rămîne fără medicamente compensate și gratuite. Toate farmaciile din oraș anunță că nu vor mai elibera astfel de medicamente, dacă nu vor primi banii pentru rețetele pe care le-au onorat deja. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate spune că nu poate plăti decît în limita bugetului pe primul trimestru, astfel că farmaciștii riscă să-și primească banii cuveniți abia la sfîrșitul anului. Asta în timp ce Ministerul Sănătății îi îndeamnă să elibereze compensate și gratuite pînă la epuizarea bugetului pe 2005.
Nu avem altă soluție
La Brașov, mai bine de jumătate din cele 70 de farmacii care eliberează compensate și gratuite și-au epuizat bugetul pe 2005 și au sistat deja onorarea rețetelor cu acest regim. Celelalte vor face același lucru de la 1 aprilie. Farmaciștii spun că au rețete restante din luna august a anului trecut și că au de recuperat de la CASJ 300 de milioane de lei. De la începutul anului, s-au adunat teancuri întregi de rețete încă nedecontate de Casă, iar farmaciștii se plîng că au ajuns în pragul falimentului. Văd că la centru situația se tot tărăgănează și am aflat că rețetele care depășesc bugetul pe primul trimestru nu ne vor fi primite la plată. Se pare că am greșit din nou și am crezut în povești. Am scris de trei ori la CASJ, și nu am primit nici un răspuns. Dacă situația nu se schimbă, de la 1 aprilie vom sista eliberarea de rețete compensate și gratuite. Nu mai avem altă soluție, a declarat Maria Botezatu, președinta Colegiului Farmaciștilor Brașov.
Asta-i legea
Reprezentanții CASJ spun că nu pot încălca legea, chiar dacă îi înțeleg pe farmaciști. Bazîndu-se pe spusele oficialilor Ministerului Sănătății, care-i îndemnaseră să elibereze compensate și gratuite pînă la epuizarea bugetului pe 2005, promițînd că rețetele vor fi primite la plată, farmaciștii s-au trezit acum într-o situație imposibilă. Vor primi puțin peste 100 de miliarde de lei, deși valoarea rețetelor onorate de ei este de trei ori mai mare Conform legii, nu putem primi acum la plată decît rețetele care se încadrează în bugetul pe primul trimestru al acestui an. Atîția bani avem, atîți bani plătim. Restul prescripțiilor le vom plăti pe parcursul anului, în fiecare trimestru, după cum primim bugetul. Sperăm totuși să se facă rectificări și să putem achita mai repede rețetele eliberate, a declarat dr. Dan Dumitrache, directorul CASJ Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!