* Compania Procter&Gamble a premiat două dintre proiectele elevilor brașoveni înscrise în proiectul Învață să schimbi lumea
Copiii de la școlile generale 19 și 10 au cîștigat două din cele 12 de proiecte premiate la nivel național din cadrul programului de educație civică inițiat de Compania Procter&Gamble, Învață să schimbi lumea!.
Trasee virtuale ilustrate
Elevii de la Școala nr. 19 au primit 48 de milioane de lei, bani cu care au putut să deruleze proiectul Trasee virtuale ilustrate. Înarmați cu reportofoane, aparate foto și pensule, elevii clasei a VII-a, împreună cu profesorii și conducerea școlii, au parcurs traseele din jurul Brașovului. Am urcat pe Tîmpa, la Pietrele lui Solomon, în Poiana Brașov. Pentru copii este o șansă de a mai ieși din casă, din fața televizorului, de a-și cunoaște istoria, natura din zona în care trăiesc, dar învață astfel să iubească mișcarea și să lase sedentarismul deoparte, a explicat Angela Ivănoiu, unul dintre profesorii coordonatori ai proiectului.
Proiect ambițios
Prof. Ivănoiu a mai spus că elevii au făcut fotografii, și și-au înregistrat toate impresiile despre arhitectura orașului, despre locurile vizitate și despre natură. Totul se va concretiza la sfîrșitul proiectului cu o pagină web pe care va fi harta orașului, iar la un clic pe una dintre imagini se vor deschide fotografiile realizate de copii, descrierea locului, un scurt istoric, dar și o pictură realizată de elevii talentați. Vom face și un CD cu aceste informații, pe care îl vom distribui apoi muzeelor, hotelurilor, Primăriei și Prefecturii, ce va putea servi ca material de informare pentru turiști.
Ludoteca de cartier
Dacă elevii de la Școala 19 au cutreierat orașul pentru a-l cunoaște mai bine și a-l putea descrie și altora, colegii lor de la Școala Generală nr. 10 învață să împartă cu ceilalți copii cărțile și jocurile. Proiectul Ludoteca de cartier, realizat de elevii din clasa a VII-a a Școlii Generale nr. 10 constă în amenajarea unei biblioteci cu jucăriotecă în cartierul Astra, de unde copiii să poată împrumuta cărți, jocuri și jucării, dar unde să se și joace împreună, pentru a-și dezvolta spiritul de echipă. Pentru aceasta, copiii au primit 50 milioane de lei de la Procter&Gamble.
Doar 12 proiecte cîștigătoare
Aflat la a treia ediție, Programul P&G Învață să schimbi lumea! a reunit 4.000 de elevi ai claselor a VII-a din 31 de școli din țară. Copiii s-au organizat în echipe și au făcut proiecte cu caracter comunitar. Doar 12 dintre proiecte au fost cîștigătoare, două aparținînd elevilor brașoveni. Premianții au primit de la Procter&Gamble sponsorizare pentru realizarea proiectelor ce se vor derula pe parcursul anului școlar 2004 - 2005.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!