400.000 de elevi de clasele a VIII-a și a XII-a sau a XIII-a vor participa mîine la simularea examenului de bacalaureat și a testului național. Pretestarea are loc în 2.000 de unități școlare și va angrena în jur de 60.000 de cadre didactice. La Brașov, simularea pentru examenul de bacalaureat va avea loc în 19 centre, lucrările elevilor vor fi corectate în șase centre, iar testul național se va organiza în 23 de școli, lucrările fiind corectate în patru centre. Simularea va începe la ora 9.00 și va dura două ore pentru testele naționale și trei ore în cazul Bacalaureatului. Simularea urmărește verificarea procedurilor de organizare și desfășurare a examenelor naționale și familiarizarea elevilor cu situația de examen. Deși nu neglijăm acest aspect, nivelul de cunoștințe al elevilor nu constituie un scop în sine al simulării deoarece elevii nu au parcurs toată materia și nici nu au început recapitulările finale, a precizat Alexandru Athanasiu, ministrul Educației.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!