* N-am venit la Brașov ca să le cer socoteală colegilor mei pentru rezultatele votului, sîntem cu toții vinovați, a spus președintele PSD, care are nevoie de susținerea organizațiilor pentru a-și păstra funcția
Adrian Năstase, președintele PSD, a participat sîmbătă, la întrunirea de lucru a Biroului Executiv Județean al partidului. O dată cu șeful său și-a făcut apariția și deputatul PSD Titus Corlățean, cel care, teoretic, reprezintă Brașovul în Parlament. Dar care, practic, n-a mai călcat prin urbea noastră de la ultima vizită a lui Năstase făcută înaintea turului doi de la prezidențiale. Discuțiile intime cu pesediștii brașoveni n-au transpirat dincolo de ușa sălii de ședință. În schimb, s-au prelungit cu o oră față de planurile organizatorilor.
PSD este în operație
Năstase recunoaște că partidul său nu are în acest moment o cotă foarte ridicată de popularitate în rîndul electoratului. Nu iei temperatura unui bolnav în timpul unei operații. Deocamdată, noi facem o operație în partid. Le-am cerut colegilor să ieșim din abordările strict interne și să ne facem datoria mult mai dinamic, ca partid de opoziție. De aceea, în următoarele zile, vom fi mult mai prezenți în ofensivă, monitorizînd cu atenție deciziile Guvernului și propunînd soluții. Probabil, în dou-trei luni vom ști unde ne găsim, a spus Năstase.
Autocritică de partid
Poate și pentru faptul că de susținerea organizațiilor depinde și șansa sa pentru un nou mandat în fruntea partidului, Năstase s-a arătat un șef înțelegător cu organizația brașoveană a PSD care a obținut unul din cele mai proaste rezultate în alegeri. Eu n-am venit la Brașov ca să le cer socoteală colegilor mei pentru rezultatele votului. Sîntem cu toții vinovați, în egală măsură. Într-un fel, eu sînt principalul vinovat pentru eșecul în alegerile prezidențiale, ca președinte de partid și candidat, a recunoscut liderul PSD.
Nu l-ar supăra
pe Iliescu
Cît despre funcția pe care o va avea în partid după congresul din aprilie, Năstase se va conforma deciziei colegilor săi. Cred foarte mult în conducerea partidului într-o formulă de echipă. N-am luat încă o decizie asupra funcției la care voi candida. Ca să nu existe ambiguități, sînt convins că voi putea coordona împreună cu domnul Ion Iliescu eventuala noastră participare la alegerile de la congres, astfel încît să nu creăm în partid sentimentul unei divizări sau tentația unor separări. Nu vrem să alimentăm ideea unor grupuri separate în partid, a ținut să precizeze Năstase. El este convins că PSD poate să revină la guvernare, doar dacă va fi unit și mai modern.
Mai rău cu Tăriceanu
În schimb, șeful PSD s-a arătat mai critic cu Guvernul Tăriceanu. Acțiunea noului Guvern de a petici veniturile statului introducînd aleatoriu tot felul de taxe și impozite, va genera efecte în bulgăre de zăpadă, care se vor amplifica și vor crea neîncredere, lipsă de credibilitate pe plan extern și vor antrena efecte economice în lanț, în perioada care urmează. Nemulțumirile sociale vor crea o stare de tensiune care va conduce în următoarele luni la instabilitate politică, sînt previziunile lui Năstase. Dacă se va lua decizia de alegeri anticipate, noi ne vom prezenta cu șanse bune la alegerile din toamnă, mai spune liderul PSD, convins că după luna martie, rezultatele economice și sociale ale guvernării se vor vedea destul de clar.
Și noi am practicat
epurarea politică
Adrian Năstase a recunoscut că în timpul guvernării PSD s-a practicat epurarea politică, șefii instituțiilor descentralizate ale statului fiind înlocuiți pe criterii de apartenență la un anumit partid. El acuză însă Alianța D.A. că face același lucru. Specialiștii trebuie lăsați să lucreze. Aceste epurări politice sau «vînători de vrăjitoare» se întorc împotriva celor care le fac. Am aflat că și pe vremea guvernării PSD au fost astfel de situații și se pare că acum plătim pentru ele, a afirmat președintele PSD, ca și cum el ar fi fost străin de partid în acea perioadă.
Reformă, dar nici chiar așa
Recenta demisie a lui Iancu Augustin Vespasian din funcția de vicepreședinte al organizației județene a PSD n-a prea avut ecou la nivel central. Domnul Iancu a făcut un anumit gest, într-un anumit moment, pentru că a vrut să dea un anume semnal. L-am văzut la ședința Biroului extrem de interesat într-o revigorare a activităților organizației. Oricum, vor avea loc alegeri în toată structura de partid, inclusiv la nivel județean, a expediat Năstase subiectul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!