* Este posibil ca localitățile brașovene să revină la simbolurile pe care le-au avut în perioada interbelică
Pînă la Zilele Brașovului, sărbătoare a urbei programată în perioada 6-8 mai, județul Brașov, dar și toate localitățile să aibă steme. Prin ordinul prefectului Aurelian Danu, a fost stablită componența comisiei județene pentru analizarea propunerilor de steme pentru județ și municipii, orașe și comune, în conformitate cu HG 25/2003. Comisia este formată din Radu Tudor Tiron, membru al Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române, Doru Munteanu, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național Cultural, Elisabeta Marin, director executiv al Direcției Județene a Arhivelor Naționale, Titus Hașdeu, directorul Muzeului de Artă Brașov, și Ligia Fulga, directorul Muzeului de Etnografie Brașov. Prefectul susține că nu este exclusă posibilitatea de a se reveni la stemele pe care localitățile brașovene le-au avut în perioada interbelică. Potrivit legii, stema județului, municipiului, orașului sau comunei reprezintă într-o formă concentrată tradițiile istorice și realitățile economice și social-culturale locale. Elaborarea proiectului stemei se face respectîndu-se strict normele științei, artei heraldice și tradițiilor românești. Varianta finală a stemei se stabilește prin hotărîre a Consiliului Județean, respectiv, a Consiliului Local.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!