150 de specializări mai puțin la Universitatea Transilvania
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: » Bianca POPA,
31.01.2005
* Învățămîntul românesc se aliniază la standarde europene și renunță la specializările neatractive pe piața muncii
150 din cele 300 de specializări ale Universității Transilvania Brașov vor dispărea. Ministerul Educației și Consiliul Național al Rectorilor au decis ca, pentru alinierea învățămîntului universitar românesc la standardele Uniunii Europene să selecteze din totalul de 400 de specializări pe care le au facultățile românești doar 250. Nu se păstrează specializările fără corespondent în universitățile europene, dar nici cele care nu sînt atractive pentru piața forței de muncă. Multe dintre specializări au fost absorbite în cadrul unor domenii, explică prof. dr. ing. Elena Herelea, prorectorul responsabil cu activități didactice al Universității Transilvania. Deocamdată nu se știe însă care vor fi specializările care vor dispărea. Abia în 10 februarie, cînd va apărea în Monitorul oficial lista specializărilor care au primit acreditare de la Ministerul Educației se va ști cu exactitate ce se păstrează și ce nu din actuala structură de învățămînt a universității brașovene. Dacă numărul specializărilor în învățămîntul universitar scade dramatic, în cel postuniversitar, de tip master, crește substanțial. Astfel, dacă acum există 500 de opțiuni din care absolvenții de facultăți pot alege, începînd cu anul universitar 2005-2006 acestea vor crește la 750.
Rectorul Vișa se informează în Germania
Ioan Vișa, rectorul Universității Transilvania Brașov, se află pentru cîteva zile în Germania unde vizitează trei universități și două institute de cercetare.
Rectorul a fost invitat să discute cu reprezentanții germani pe tema unor parteneriate între instituțiile de învățămînt și cercetare din această țară și universitatea brașoveană. Cu această ocazie, Ioan Vișa va vizita și fabrica Ina Schaeffler.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!