* Atacatorul este recidivist și fusese eliberat condiționat din închisoare
Un polițist din Săcele a ajuns la spital după ce a fost bătut în timp ce încerca să aplaneze o altercație. Marius Chiru lucrează la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Săcele. În noaptea de 21 spre 22 martie, Chiru se afla întîmplător în zona barului Number One, din Săcele. La o masă alăturată era și Sergiu Ganea, de 22 de ani, din localitate. Ca din senin, între Ganea și un al treilea client al localului a izbucnit o altercație. Polițistul era în afara programului de serviciu, dar a încercat să intervină pentru aplanarea conflictului. Polițistul s-a legitimat și i-a adus la cunoștință persoanei în cauză calitatea sa oficială. Cu toate acestea, polițistul a fost lovit cu pumnul de mai multe ori în zona feței. Conform legii, un polițist cînd intervine pentru a aplana un conflict este mereu în exercițiul atribuțiilor de serviciu, spune procurorul Alina Deneanu, de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Brașov. Polițistul atacat a fost transportat la spital și are nevoie de trei zile de îngrijiri medicale pentru refacerea leziunilor provocate de scandalagiu. Sergiu Ganea este recidivist, avînd o condamnare la cinci ani de închisoare pentru tîlhărie. Tînărul a fost eliberat condiționat din penitenciar și, în momentul în care l-a lovit pe polițist, se afla în perioada condiției de eliberare. Sergiu Ganea a fost prezentat magistraților de la Judecătoria Brașov și a primit mandat de arestare pentru zece zile. El este cercetat pentru ultraj și, dacă va fi găsit vinovat de instanță, riscă pînă la 10 ani de închisoare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!