Ambasadorii Zizinului

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Andrei PAUL, 23.07.2007

* Un ONG şi o mînă de copii ai ţiganilor din Zizin poartă tradiţiile mai departe * Şi ale lor, şi ale românilor, şi ale maghiarilor

Au început cu o selecţie şi cu o serbare de Crăciun, în 2005. Nu mai fusese făcută o serbare de Crăciun în Zizin de doi ani, pînă atunci. Tot acum doi ani, Zizinul a intrat într-un concurs, la ideea unei sătence, Andra Dumitrescu, care nici măcar nu este om al locului. La prima selecţie au fost 600 de sate, au rămas aproape 260, din care Delegaţia Comisiei Permanente a Uniunii Europene a ales 20 de sate. Zizinul a fost printre ele. „Am primit tabla de «Sat european», iar tinerii din sat, entuziasmaţi după chestia asta, au vrut să facă şi ei ceva“, povesteşte „doamna Andra“, cum îi spun copiii. S-au adunat vreo 20 de tineri, au făcut un ONG, cu banii adunaţi din colindele de Crăciun, şi aşa s-a născut „Ambasadorii Zizinului“. Au rămas şase voluntari, care vor termina o facultate şi vor rămîne în sat. Apoi, a venit restul.

Dansuri ţigăneşti, pe toate scenele Braşovului

Cele două trupe de copii de rromi din Zizin sînt „Inimi de foc“, pentru cei mai mari, şi „Lisandra“, pentru cei mai mici. Au pornit de la ei din sat şi acum sînt aproape nelipsiţi de pe la toate sărbătorile importante din judeţ şi chiar din Braşov. „Trupa a pornit acum doi ani, iar la început am fost doar patru fete. Apoi au venit mai multe, şi mici, şi mari, iar cînd am fost prea multe, s-a format şi Lisandra, pentru cei mai mici. Doamna Andra, de la Ambasadorii Zizinului, ne-a organizat. Noi ştim să dansăm, dar ea are grijă de coregrafie. Noi, toţi, ştiam de acasă să dansăm“, povesteşte Anca, în vîrstă de 21 de ani, liderul trupei „Inimi de foc“. A făcut doar zece clase. „Mi-aş fi dorit să termin măcar liceul, dar n-am avut posibilitatea, pentru că sîntem 14 fraţi acasă. Dar poate voi face ceva în trupă, pentru că îmi place“, spune ea. Poartă o fustă verde, înflorată, şi o cămaşă roz, legată deasupra buricului. Dansează dumnezeieşte, la fel ca şi ceilalţi 35 de membri ai celor două trupe, cei mai mici avînd doar şapte anişori. Fete şi băieţi, care povestesc, dansînd, despre vechile obiceiuri ale ţiganilor.

„Fonduri, ca broasca pene“

Cu toate că ţiganii din Zizin nu sînt prea avuţi, hainele „de scenă“ şi le-au cumpărat ei, din Piaţa Traian, de la ţiganii din Braşov. „Pe costumul meu am dat cam un milion, fusta şi şorţul. Iar bluza şi pantofii ni le-a cumpărat domnul primar de la noi din comună“, explică Anca. „Doamna Andra a fost la preotul din sat şi a cerut un loc în care să facem repetiţii. Noi am consumat prea mult curent şi nu s-a mai putut. Apoi am mers la bunica unei fete de la dans şi ne-a închiriat o casă mică. După o perioadă, preotul s-a răzgîndit şi ne-a dat sala înapoi, dar nu avem lumină. Avem o veioză şi la aia facem, că lucrăm şi dansuri populare româneşti. O să dansăm la Zilele Tîrlungeniului, pe 28-29 iulie, şi dansuri ţigăneşti, şi dansuri populare româneşti“, îmi spune repede o fată oacheşă, care se recomandă mîndru Elena Gilda. Are 14 ani şi e în clasa a opta. „Fonduri avem ca broasca pene. Cu chiu cu vai, strîngem să facem ceva“, mi se destăinuie doamna Andra. De regulă, banii strînşi fie sînt investiţi în costume, fie în decoruri, fie fac vreo excursie, dacă le dă primarul autobuzul, şi de obicei li-l dă. „Ultima dată am fost la Peleş, unde le-am plătit intrarea, la fel în Poiană, unde i-am dus pentru prima dată cu telecabina. Sînt ca nişte sugative şi asimilează tot. Au o memorie vizuală foarte dezvoltată şi, văzînd, învaţă“, povesteşte ea.

„Nu sîntem ţigani, fiindcă nu ştim ţigăneşte“

„Lumea spune despre noi că sîntem ţigani şi se fereşte de noi. Dar nu toţi sîntem aşa cum spune lumea. Nu toţi ţiganii fac rău. Tot oameni sîntem şi noi, ca şi ceilalţi. Noi nici măcar nu ştim să vorbim ţigăneşte. Ţiganii sînt cei care ştiu limba ţigănească. Noi nu o ştim. Nu ştim altă limbă decît româna. Satul nostru este un sat de maghiari, de români şi de «ţigani». Iar maghiarii se feresc de noi şi nu ne văd cu ochi buni“, îmi spune Anca, uitîndu-se cu ochii mari, neînţelegînd de ce lumea nu vede un lucru atît de evident. „Despre ţiganii de demult ne-a învăţat doamna Andra. Ea a citit multe cărţi despre obiceiuri ţigăneşti şi ne-a povestit şi nouă. De acasă n-am prea avut de unde să învăţăm“, adaugă ea. Steluţa, o fată de 16 ani, trece în clasa a zecea, nu ştie mai nimic despre ţigani. „Ştiu să dansez de-acasă, dar nu sînt ţigancă adevărată. Adică nu ştiu să vorbesc ţigăneşte. Doar bunicul meu e ţigan, el mai ştie ţigăneşte. Pe noi ne-a învăţat doar cîteva cuvinte. Şi ne-a povestit cîte ceva“, zice ea, povestind că a ajuns în trupă după ce iniţial a fost respinsă, pentru că nu mai era loc. „Dar într-o zi m-a primit. Şi cînd a văzut ce bine dansez, m-a luat în trupă“, se laudă fata.

„Sîngele nu contează“

„Doamna Andra“ Dumitrescu este trecută de 50 de ani. Are părul cărunt, dar baticul prins ca o bandană, cămeşa albă, fusta plisată şi salba de bani găuriţi se potrivesc de minune cu faţa aspră, mîinile muncite şi pipa lungă pe care o ţine strîns. „Nu sînt nici ţigancă, nici unguroaică, dar undeva în trecut am avut neamuri maghiare. Străbunica mea a fost maghiară, bunicul era tătar turc, îl chema Kelmadan, alt străbunic era neamţ, taică-meu era român get-beget... Am un sînge foarte amestecat“, spune ea. Dar sîngele nu contează, pentru că toţi sîntem oameni. „Nu contează că este ţigan, ungur, român, evreu, neamţ sau ceh. Toţi sîntem oameni şi nimeni nu poate să-i ia dreptul de viaţă celuilalt“, adaugă femeia care a dat suflet celor două formaţii. Principiul ăsta nu-l înţelege însă orişicine. Ba chiar, oamenii din sat o acuză că „s-a dat cu ţiganii“. A avut şi geamurile sparte din cauza asta. „Aceste principii sînt prea avansate pentru vremurile de azi, cînd doar banul contează şi oamenii sînt învrăjbiţi. Şi sistemul de învăţămînt, şcolile, îi învaţă asta pe copii. Eu nu admit şcoală separată, de români, şcoală separată de români şi şcoală pentru ţigani. Este discriminare şi segregare. Este nevoie ca fiecare naţionalitate să-şi păstreze obiceiurile, dar nu la şcoală, ci în afara şcolii, dacă fac dansuri populare, dacă vorbesc limba, acasă. Cu cît mai mult locuiesc împreună, cu atît mai mult se va naşte un sentiment de prietenie, poate peste 50 de ani, de acum încolo“, crede femeia care nu e nici măcar profesoară.

Ţiganii şi-au uitat tradiţia

Spune că nimeni din sat nu mai cunoaşte adevăratele obiceiuri ţigăneşti. „Pe vremea lui Cuza, pe la 1800, ţiganii au fost dezrobiţi. S-au trezit liberi, cum ne-am trezit noi după Revoluţie, şi, la fel ca noi, n-au ştiut ce să facă cu această libertate. Atunci, s-au aşezat lîngă diverse comunităţi rurale, de români, maghiari sau saşi. Şi cînd au văzut că le merge mai bine oamenilor din sat, au uitat limba, au uitat obiceiurile, au preluat portul, iar dacă au nimerit lîngă saşi, care au plecat, au furat tot ce s-a putut fura, pînă şi portul. Au trecut 200 de ani. De unde să ştie ei că-s ţigani?“, face doamna Andra o scurtă istorie a ţigănimii din România. „Ei sînt români, vorbesc româneşte, habar n-au ţigăneşte. În comunităţile în care s-a păstrat limba, pentru că obiceiurile aproape s-au pierdut, sînt cele în care a existat un bulibaşă, un «pumn de fier» în care toţi aveau încredere şi pe care îl ascultau, şi care îi judeca după legea lor“, istoriseşte femeia. În Zizin nu a existat aşa ceva, de la un moment dat. Doamna Andra spune că a existat un bulibaşă, Oprică, dar nu mai sînt decît descendenţi ai lui, şi aceia nu mai sînt bulibaşe. „Acum sînt organizaţi pe clanuri familiale“, trage ea concluzia.

„Bulibaşa copiilor“

Singurul „bulibaşă“ din sat a rămas doamna Andra. „Eu sînt un fel de bulibaşă al copiilor, chiar dacă în ansamblu sînt şi români, şi maghiari. Părinţii se bucură că-i ţin din scurt. Asta se vede şi acasă. Copiii vin, dacă pleacă unul, vin zece înapoi. Iar părinţii sînt încîntaţi, pentru că ştiu că fac ceva cu copiii lor“, explică femeia, ştiind că a ajuns la inimile copiilor, dar şi la cele ale părinţilor. De exemplu, iarna aceasta a avut două calculatoare «în ţigănie», donate de un băiat de suflet, din Sibiu, Dan Tomozei. „Copiii au scris articole despre excursii sau despre spectacole, şi am scos un ziar, «Zizinaşul». Două calculatoare au fost la ei, şi mergeau pe rînd ca să scrie, nu ca să se joace, iar alte două calculatoare au fost în sat, şi am scos două numere din Zizinaşul. Acum s-au cam puturoşit, că au avut o grămadă de spectacole, mai e şi vacanţă, şi trebuie să-i iau la rost, să mai scrie“, zîmbeşte femeia. „Şatra“ are şi nişte reguli foarte stricte, pe care toţi le respectă cu sfinţenie. „Copiii sînt toţi la şcoală. Dacă abandonează şcoala, sînt daţi afară din formaţie. Dacă se poartă urît, chiar şi pe stradă, sînt daţi afară. Am reguli dure, dar copiii le acceptă, iar părinţii sînt şi ei bucuroşi“, explică doamna Andra.

Voluntariatul e de bază

Bazele formaţiilor de dans ţigănesc au fost puse de doi înaintaşi ai ei, care pe parcurs au abandonat, pentru că din voluntariat nu-ţi poţi întreţine familia. „Atunci am preluat eu, pentru că era păcat de Dumnezeu. Marele gheşeft al vieţii mele e că fac voluntariat. Pensie n-am, serviciu n-am, şi trăiesc din ce-mi trimite fiul meu, de la Bucureşti, lunar“, spune ea, nu fără umor. Tot la voluntariat a fost trecut şi Muzeul din Zizin, care a fost făcut de copii, din banii strînşi de ei. „Muzeul nu este mare, dar este o aglomeraţie spirituală a trecutului acestui sat care pe vremuri era o celebră staţiune. Într-o parte a muzeului sînt adunate istoria şi date despre personalităţile marcante, în alta obiectele care dovedesc cu ce se îndeletniceau oamenii acum 150 de ani. E un mini-muzeu, dar este bine, pentru că trecutul trebuie cunoscut“, afirmă doamna Andra.
De 8 aprilie, a făcut Ziua Rromilor, în ţigănie. „Cred că a fost singurul loc din ţară în care s-a făcut aşa ceva, dar nu s-a ştiut, deşi am anunţat. Cred că au fost vreo 400 de ţigani, a durat o oră şi un sfert spectacolul, şi nu pot să vă povestesc ce bine a prins“, zice femeia.

„Nici prin cap nu mi-a trecut...“

Coordonează cele două ansambluri de dans ţigănesc, trupa de teatru de pantomimă „Harap Alb“, invitat şi la festivalul Etnovember din Braşov. „Mai avem şi un cor, unde mi-am băgat şi eu codiţa, dar fiindcă nu am o voce prea grozavă, am predat ştafeta unei doamne din sat, care se ocupă şi de asta“, spune doamna Andra. „Mi-am ratat vocaţia. Eu sînt de profesie economist, şi cînd am aterizat în Zizin, nici nu mi-a trecut prin cap că voi ajunge să coordonez un ansamblu de dansuri ţigăneşti“, povesteşte ea.
Se gîndea că o să croşeteze ciorapi de lînă, că o să lucreze la un război de ţesut preşuri, dar în niciun caz că va face voluntariat în folosul comunităţii. „Am ajuns să fac asta. Îmi place, o s-o fac o vreme. Cînd mă voi linişti, probabil că voi preda ştafeta. Cui, nu ştiu. Dar eu, lîngă mine, cresc mai mulţi. I-am învăţat cum să se poarte, cum să fie deschişi fără a face discriminări, cum să facă bine pentru oameni. Acesta e un lucru foarte important“, adaugă ea.
Îşi strigă copiii, pentru că trebuie să plece. Pînă la Zizin mai e destul, iar ei au venit cu nişte maşini puse la dispoziţie de nişte binevoitori, dar care au totuşi un program. „Am venit ca un umil om, şi uite că am ieşit din cotidian făcînd ceva spre folosul altora. Ce faci pentru tine se duce, trece. Ce faci pentru alţii rămîne“, mai apucă să-mi spună ea, anunţîndu-mă că acum se gîndeşte la un alt proiect cu finanţare europeană, care ar putea aduce şi ceva bani. „Primul s-a lăsat numai cu o tablă. Acum, dacă iese bun proiectul, vom primi şi sprijin financiar de la reprezentanţa Delegaţiei Permanente. Avem brand-ul staţiunii, vrem să ne ducem pe ideea asta“, îşi ia la revedere Doamna Andra.

„Ţiganii din Zizin nu sînt bogaţi. Bogăţia lor sînt copiii. Îşi iubesc copiii la nebunie, însă ei nu ştiu că aceşti copii trebuie supravegheaţi şi îndrumaţi. Nu ştiu că trebuie să meargă la şcoală şi să vorbească cu învăţătoarea sau cu dirigintele şi să se intereseze de absenţe sau de note. Nu-şi cunosc drepturile. Din lipsă de cunoştinţe şi de informaţii sînt foarte primitivi în toate problemele pe care le abordează. Ar trebui făcute nişte cursuri cu ei, în care să li se explice toate aceste lucruri“
Andra Dumitrescu

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: