* Părintele Corneliu Gîrbacea a organizat, ieri, o ceremonie specială pentru familiile
de brașoveni care au împlinit 50 de ani de căsătorie * Decanii de vîrstă ai
evenimentului au fost familia Constantin și Aneta-Lucia Boicu, care au 65 de ani de căsnicie
26 de cupluri de brașoveni care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite ieri, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Valea Cetății. Este prima nuntă de aur organizată de biserica din Răcădău, iar părintele paroh Corneliu Gîrbacea vrea să o transforme într-o adevărată tradiție a comunității pe care o păstorește.
O clipă
de bucurie
Inițiativa de a-i sărbători pe bătrîneii căsătoriți de o jumătate de veac a pornit de la părintele Corneliu Gîrbacea, parohul bisericii. El a vrut să le ofere un moment de bucurie cuplurilor care au rezistat peste cinci decenii în taina căsătoriei. Fiind prima duminică din iulie, ne-am gîndit să organizăm săvîrșirea «Cununiei de Aur», pentru credincioșii ortodocși care împlinesc 50 de ani de la săvîrșirea Sfintei Taine a Cununiei. Am zis să îi sărbătorim acum atît pe cei care aniversează această frumoasă cifră în prima jumătate a anului, cît și pe cei care o vor face în perioada următoare. Încercăm să le oferim acestora o clipă de bucurie, în aceste timpuri de grea încercare și de slăbiciune trupească, a declarat părintele Gîrbacea. La acest eveniment au participat 26 de perechi de bunicuți din tot orașul. 17 familii împlinesc în acest an jumătate de veac de cînd și-au jurat în fața lui Dumnezeu iubire și credință. Părintele a decis însă că trebuie sărbătoriți și bătrîneii care au depășit această cifră rotundă, la ceremonie participînd și perechi care sînt împreună de mai bine de 50 de ani.
Slujbă specială
Slujba specială pentru bunicuții de aur a început imediat după săvîrșirea Liturghiei. Serviciul divin i-a adunat laolaltă pe sărbătoriți, dar și pe cei apropiați lor, familii și prieteni, care nu au putut să lipsească de la acest eveniment unic. Cu toții s-au rugat, mulțumind lui Dumnezeu pentru tot ce le-a dăruit bătrîneilor, iar apoi a urmat un moment deosebit de emoționant. Fiecare pereche a fost însoțită, în fața părintelui Gîrbacea, de cîte un băiat și o fată, pentru a primi binecuvîntarea Domnului. Părintele le-a așezat pe cap cununile pe care le-au avut pe creștet și acum peste 50 de ani, la nuntă, și a rostit apoi o rugăciune specială. În rînduiala Bisericii Ortodoxe se săvîrșește această slujbă specială, la împlinirea frumoasei vîrste de 50 de ani de căsnicie. Este o rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a adus asupra celor doi de-a lungul timpului petrecut împreună și li se oferă o nouă binecuvîntare pentru o continuă bună conviețuire, unul alături de celălalt, a spus părintele Gîrbacea.
O surpriză plăcută
Inițiativa părintelui i-a surprins în mod plăcut pe bătrînei. Nu prea îmi vine să cred că cineva s-a gîndit să ne serbeze așa de frumos. Este un gest extraordinar, și este un lucru lăudabil. Ar trebui să ia aminte și să facă la fel și ceilalți preoți din Brașov. Eu nu aparțin de parohia părintelui, dar el ne-a invitat și ne-a sărbătorit pe toți cei care am aniversat 50 de ani de căsătorie, a spus Nicolae Buzoiu.
La sfîrșitul slujbei, părintele le-a oferit bătrîneilor cîte un certificat simbolic de săvîrșire a Cununiei de Aur, i-a felicitat pentru rîvna lor către o cît mai bună înțelegere și căsnicie durabilă.
Evenimentul le-a trezit amintiri plăcute bătrîneilor, care au început să-și povestească unii altora despre ziua nunții și mai ales să le împărtășească celor tineri din experiența lor privind secretul unei căsnicii durabile și pline de momente frumoase. Ne amintim cu mare plăcere de nunta noastră. A fost foarte frumos, dar acum este și mai frumos, pentru că au trecut 50 de ani de atunci. Au fost 50 de ani pe care nici nu i-am simțit cînd au trecut. Secretul unei căsnicii trainice este respectul și înțelegerea între cei doi, mărturisește Angela Martan.
Cei mai longevivi
Decanii de vîrstă ai evenimentului au fost familia Constantin și Aneta - Lucia Boicu. El are 90 de ani, iar aleasa lui, lîngă care și-a petrecut 65 de ani de viață, 85 de ani. Bătrîneii mărturisesc că și acum se iubesc la fel ca în prima zi. După 65 de ani de căsnicie, ne simțim la fel de bine ca în prima zi. Le doresc tuturor familiilor tinere să aibă o căsnicie așa de frumoasă cum o am eu, cu multă, multă înțelegere și dragoste. Asta este baza unei căsnicii, și credeți-mă că știu foarte bine, dacă m-am măritat la 18 ani, și după atîta amar de timp tot îmi iubesc soțul ca în prima zi, mărturisește bunicuța Aneta, cu lacrimi de bucurie în ochi. Deși au trecut o grămadă de ani, bătrîneii încă își amintesc limpede ziua în care au spus, în fața preotului, DA pentru tot restul vieții. Ziua în care ne-am căsătorit a fost un moment de bucurie pentru că scăpasem de front și mai ales că am putut să-mi iau iubita de soție. M-a așteptat cît am fost la război și am spus că trebuie să ne luăm neapărat, povestește emoționat Constantin.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!