* Tinerii din centrele de plasament, care au împlinit 18 ani, trebuie să învețe să se descurce singuri * În momentul de față, în centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția
Copilului Brașov sînt 87 de tineri care au ajuns la vîrsta maturității
Erau atît de mici cînd și-au văzut ultima dată mama că nici măcar nu și-o mai aduc aminte. Unii chiar nici nu știu cine i-a adus pe lume și mai ales de ce au ajuns în casa de copii. Anii au trecut peste ei mereu, mereu cu aceleași speranțe. Că într-o bună zi mama sau tata vor deschide ușa centrului de plasament, iar ei se vor întoarce acasă. Pentru cei mai mulți însă, visul că se vor bucura de o familie adevărată n-a fost nimic mai mult decît o speranță, o speranță care i-a ținut în picioare. Acum au împlinit însă 18 ani și s-au trezit față în față cu viața pe care trebuie să învețe să și-o coloreze cu propriile culori.
Încotro?
Au aflat într-o zi că, atunci cînd vor împlini 18 ani, vor fi nevoiți să-și ia zborul. Puțini au fost cei care au așteptat însă această zi și asta pentru că, odată ajunși la vîrsta maturității, nu mai aveau încotro s-o apuce. Însă legea s-a schimbat și le-a mai oferit tinerilor instituționalizați un răgaz. Care înseamnă doi ani, pentru cei care nu continuă studiile, și opt ani pentru cei care urmează o formă de învățămînt la zi. Au înțeles că ceea ce legea numește atît de pompos standarde minime obligatorii pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă nu înseamnă altceva decît învățarea unei meserii sau continuarea studiilor, altfel nu vor avea încotro să apuce. Pentru cei cărora, însă, viața le-a hărăzit boli grave, zborul cu propriile aripi undeva departe de casa de copii e, de cele mai multe ori, practic imposibil.
Fiecare cu
drumul lui
În momentul de față, în centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov sînt 87 de tineri care au împlinit deja vîrsta de 18 ani. Dintre ei, 73 urmează încă o formă de învățămînt la zi, ceilalți 14 nu mai merg defel la școală. Fiecare însă cu drumul său. Dar toți fără susținerea unei familii în care s-ar putea întoarce oricînd, dacă ar eșua. Toți cei 87 de tineri au fost martorii schimbării a cel puțin trei denumiri ale locului în care și-au trăit copilăria. Orfelinat, leagăn de copii, casă de copii, iar acum centre de plasament sau case de tip familial. Oricum s-ar fi numit, drama de a sta acolo, de a fi în aceeași situație ca toți cei pe care părinții nu i-au vrut sau nu au putut să-i crească s-a consumat la fel.
Ce spune legea
Legea 272/2005 privind protecția și promovarea drepturilor copilului este foarte strictă în ceea ce-i privește pe tinerii instituționalizați. Copilul beneficiază de protecția specială pînă la dobîndirea capacității depline de exercițiu. La cererea tînărului, exprimată după dobîndirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile într-o formă de învățămînt de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vîrsta de 26 de ani. Tînărul care a dobîndit capacitate deplină de exercițiu și a beneficiat de o măsură de protecție specială, dar care nu își continuă studiile și nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de pînă la 2 ani, de protecție specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada că tînărului i s-au oferit un loc de muncă și/sau locuință, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, prevederile prezentului alineat nu mai sînt aplicabile.
Soluții pentru fiecare
Dintre cei care nu au putut urma cursurile unei facultăți sau ale unui colegiu sînt tineri care au învățat o meserie și pentru care se caută soluții de angajare. Însă nu toți vor putea avea un loc de muncă. Din cauza bolilor grave pe care le duc cu ei de cînd au venit pe lume. Nimeni nu e părăsit. Nu-i dăm afară din centru dacă au împlinit 18 ani. Căutăm soluții pentru fiecare în parte. Și pentru asta avem parteneriate cu mai multe fundații care au în derulare programe pentru această categorie de beneficiari. Ne implicăm pentru găsirea unui loc de muncă și a unei locuințe. Problema însă e cea a tinerilor cu dizabilități, pentru care nu există oferte pe piața muncii. O soluție pentru ei ar fi centrele rezidențiale de mici dimensiuni și atelierele protejate, iar acestea intră în strategia pe termen scurt și mediu a DGASPC. Însă, trebuie să acceptăm faptul că avem și vom avea situații în care serviciile sociale vor fi permanente pentru anumiți beneficiari, a explicat Liana Braniște, director general adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Blocat în trecut
Mihai a împlinit 18 ani. E bolnav. Din cauza retardului de care suferă nu poate fi la fel ca ceilalți tineri de vîrsta lui. Și, în plus, s-a blocat undeva în timp. Singurul lucru pe care și-l mai dorește e viața în troleu. Altceva nu i se pare potrivit și ca atare refuză să facă. Eu vreau în troleu. Acum vreau în troleu. Pe aici nu circulă trolee, dacă ar circula m-aș urca imediat. Pentru un pachet de biscuiți ceri cuiva să-ți dea bani. Gata, eu unul m-am săturat. Dacă în troleu vreau, în troleu trebuie să merg. E și asta e o meserie, să stai în troleu, cere imperativ băiatul. Nici o explicație nu-l poate convinge. Pentru el totul se reduce la cerșit în troleibuz și asta pentru că așa a învățat să se descurce cînd a rămas de unul singur.
Dintotdeauna în casa de copii
Nici ieri nu l-a căutat nimeni. Stă în casa de copii de cînd era mic. Nu își aduce aminte să o fi cunoscut-o vreodată pe mama lui. Timpul nu i-a vindecat rănile, iar informațiile din dosare privind originea lui nu i-au răspuns la întrebări. Parcă ar vrea să stea față în față cu cea care l-a adus pe lume, să-i spună ea ce s-a întîmplat de ce a fost nevoită să-l aducă într-un centru de plasament. Acum a împlinit 18 ani, nu mai e un copil. Ar înțelege și ar ierta, numai să știe că cineva din familia lui se interesează de el. De el, de tînărul care a trăit de cînd se știe în casa de copii.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!