* Mașina de Poiană în care se aflau 36 de oameni a derapat pe șosea * Călătorii au fost nevoiți să spargă geamurile
pentru a putea ieși din autobuz * Șase persoane au fost rănite
Șase persoane au fost rănite și alte 30 au trăit clipe de groază sîmbătă dimineață după ce autobuzul de Poiană în care se aflau s-a răsturnat pe marginea drumului. Oamenii au fost nevoiți să spargă geamurile pentru a putea ieși din vehicul. O femeie a fost prinsă între fiare și a fost scoasă cu ajutorul unei echipe de descarcerare. Cercetările poliției arată că șoferul autobuzului este vinovat de accident deoarece nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
Polei pe drum
Accidentul s-a produs sîmbătă dimineață, la ora 7.15. Era a doua cursă care urca în Poiana Brașov. În autobuz se aflau 36 de persoane, majoritatea angajați ai hotelurilor și magazinelor din stațiune, care mergeau la serviciu. Din cauza vîntului care a viscolit zăpada, drumul s-a acoperit de polei. Într-o curbă de la intrarea în Poiana Mică, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe marginea drumului.
Panică
printre călători
Șase persoane au fost rănite, iar celelalte 30 s-au ales cu o spaimă soră cu moartea. Oamenii au fost nevoiți să spargă geamurile pentru a putea ieși din vehicul. O femeie a rămas prinsă între fiare și a fost scoasă de o echipă de descarcerare. Era pe unul din scaunele din spate. La un moment dat, mașina a luat-o razna și a ieșit de pe drum. Totul s-a întîmplat foarte repede. Eu am căzut de pe scaun și m-am lovit tare la mînă. Abia apoi am realizat că ne-am răsturnat. Bărbații au spart geamurile și au scos pe toată lumea afară. O singură femeie a fost prinsă între scaun și caroserie, povestește Mioara Moga, pasager în autobuz.
Șoferul este vinovat
Cele șase victime au fost transportate cu trei ambulanțe la spital. După ce au primit îngrijiri în urgență, doar două femei, una de 41 și alta de 51 de ani, au avut nevoie de internare.
Ele sînt acum în afara oricărui pericol. Cercetările poliției arată că Ioan Hanganu, de 38 de ani, șoferul autobuzului, este vinovat de accident. Într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. A pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului. Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. I s-au recoltat apoi și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, a declarat comisarul Liviu Naghi, purtător de cuvînt la IPJ Brașov. După producerea accidentului, pe drumul spre Poiană și-au făcut apariția și utilajele de deszăpezire.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!