Peste 4.000 de puști s-au prins ieri în cel mai mare lanț uman format exclusiv din copii, în încercarea de a înscrie încă o dată numele Brașovului în Cartea Recordurilor
Copiii din Brașov au vrut ca ieri, de ziua lor, să-și înscrie, încă o dată, numele în Cartea Recordurilor. După ce, în decembrie 2008, au scris cea mai lungă scrisoare către Moș Crăciun, performanță care a fost omologată de celebra Carte a Recordurilor, ieri au făcut cel mai lung lanț de copii din lume. Pentru asta, peste 4.000 de puști s-au adunat încă de dimineață în Piața Sfatului.
Noi am dat 4.000 de tricouri, dar au fost mai mulți copii
Pentru că nu există încă un asfel de record, al unui lanț uman format exclusiv din copii, organizatorii speră că elevii brașoveni au mult mai multe șanse să intre în Cartea Recordurilor. Noi am dat 4.000 de tricouri, dar au fost mai mulți copii. Toată activitatea a fost filmată și din Piața Sfatului, și din elicopter, și toate filmările vor ajunge la Cartea Recordurilor. Pe baza materialelor trimise de noi, vor decide în următoarele zile dacă este un record, a spus Gabriela Botici, reprezentant al organizatorilor. Copiii au primit tricouri confecționate special pentru această zi, au fost numerotați și s-au prins de mîini într-un lanț care s-a întins din Piața Sfatului, pe străzile Republicii, Michael Weiss, după care a înconjurat Biserica Neagră, iar în final a ajuns înapoi în Piața Sfatului. Lanțul s-a repetat pe același traseu, pe mai multe rînduri. Organizatorii au precizat că s-a luat această măsură pentru ca elevii să nu aibă acces la stradă și să fie în siguranță. Vrem să avem cel mai lung lanț, dar cu cei mai mulți copii și nu pe lungime. Am vrut ca elevii să fie în siguranță, iar suprafața pe care s-a desfășurat acțiunea a fost una destul de mică, a mai spus Gabriela Boitici. Iar pentru ca recordul să fie și mai interesant, copiii au scris cu trupurile lor Discover Romania, în mijlocul Pieței Sfatului.
Brașov, pe harta recordurilor mondiale
Scopul acțiunii de ieri a fost acela de a atrage atenția asupra Brașovului. Vrem ca mediatizînd aceste evenimente, copiii din toată lumea să afle despre noi, despre Brașov și să vină să descopere orașul nostru, a mai spus Botici. Copiii care au participat ieri la eveniment au fost încîntați. Sper să intrăm în Cartea Recordurilor. Este super să vezi atîția copii aici. Eu am venit cu colegii mei de la școală și sperăm să doborîm recordul pentru că așa vom fi și noi cunoscuți, iar lumea va ști de Brașov și de România, a spus Mihaela Petruț, elevă în clasa a VII-a. Potrivit Gabrielei Botici, dacă recordul va fi omologat, toți copiii care au alcătuit lanțul vor apărea într-un filmuleț care va fi postat pe youtube.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!