O adolescentă de 17 ani din Brașov a vrut să fugă din țară cu acte false, însă a fost prinsă de polițiști cînd încerca să treacă granița la Nădlac. Copila a fugit de acasă de mai bine de un an, din 4 ianuarie 2012. Părinții au așteptat-o să se întoarcă acasă, însă după două zile tatăl fetei a anunțat poliția. A trecut mai bine de un an de atunci, însă polițiștii nu au dat de urma ei. Abia cînd a încercat să părăsească țara, pe 14 martie, polițiștii de frontieră au observat că actele acesteia erau false. Copila știa că este dată în urmărire națională, așa că și-a procurat documente false cu care a vrut să ia calea străinătății. În urma căutărilor și activităților investigative desfășurate de polițiști, minora a fost depistată în data de 14.03.2013, la punctul de trecere a frontierei Nădlac, în timp ce încerca să părăsească fraudulos țara, folosind o carte de identitate falsificată. Minora a fost preluată de polițiștii brașoveni și internată într-un centru specializat din județul Brașov, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a vrut să părăsească țara, se arată într-un comunicat al Poliției Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!