DSVSA Brașov a făcut controale la ferme de curcani din Codlea, dar nu au găsit nereguli
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
13.03.2013
Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov a făcut, astăzi, controale la ferme de curcani din localitatea Codlea însă deocamdată nu s-au găsit nereguli.
Directorul DSVSA Brașov, Dorin Enache, a spus că s-au făcut controale la ferme de curcani din Codlea, dar deocamdată nu s-au găsit nereguli, rezultatele de laborator urmînd a fi finalizate în decurs de o săptămînă. Da. Se fac controale la Codlea, în urma unei alerte primite. După patru ore de control nu s-a găsit niciun element negativ. Deocamdată nu pot incrimina pe nimeni, a spus Enache.
Șeful DSVSA Brașov nu a precizat dacă este vorba de o singură fermă sau mai multe unde s-au făcut controale.
Vicepreședintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat, astăzi, că a fost trimisă o notificare în acest sens prin Sistemul Rapid de Alertă privind faptul că ar fi ajuns în Germania de la o fermă din România, carne de curcan cu reziduuri de antibiotic. Vicepreședintele ANSVSA a
spus că, potrivit datelor transmise din Germania prin Sistemul Rapid de Alertă, este vorba despre o fermă din România care ar fi trimis piept de curcan cu reziduuri de antibiotic.
Vicepreședintele ANSVSA a precizat că, după primirea alertei, inspectorii sanitar-veterinari s-au dus la unitatea incriminată pentru a face ancheta privind carnea de curcan care a plecat la export intracomunitar.
Vicepreședintele ANSVSA a mai spus că după finalizarea anchetei se poate spune unde a ajuns carnea de curcan despre care există suspiciuni că ar avea reziduuri de antibiotic. El a precizat că în momentul în care suspiciunea este transmisă prin Sistemul Rapid de Alertă, întreaga cantitate de carne suspectată este retrasă de la vînzare. Mănăstireanu a mai spus că inspectorii sanitar-veterinari vor preleva probe care vor fi trimise la laborator, iar în patru-șapte zile s-ar putea anunța rezultatele testelor și verificărilor făcute.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!