Judecătorii Curții de Apel Brașov cred că închisoarea cu executare în cazul lui Huidu ar fi o măsură excesivă
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
11.03.2013
Judecătorii Curții de Apel Brașov au precizat, în motivarea sentinței din 7 februarie prin care fostului realizator TV Șerban Huidu i-a fost majorată pedeapsa de la 2 ani și 6 luni la 4 ani de închisoare cu suspendare, că o pedeapsă cu executare în cazul lui ar fi o măsură excesivă.
Judecătoria Brașov l-a condamnat pe Huidu, pe 29 iunie 2012, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Sentința a fost atacată cu recurs, iar Curtea de Apel Brașov l-a condamnat, pe 7 februarie 2013, la patru ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de încercare de șase ani.
În motivarea sentinței, judecătorii Curții de Apel au precizat că la individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond (Judecătoria Brașov - n.r.) a apreciat greșit asupra gradului de pericol social concret al infracțiunii comise și a acordat o pondere mult prea însemnată faptului că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, că a recunoscut fapta și că se bucură de o bună reputație. Magistrații au decis că pentru reeducarea inculpatului este necesară majorarea pedepsei de la doi ani și șase luni la patru ani de închisoare. Se constată că pedeapsa aleasă de prima instanță este inaptă să asigure realizarea scopului pedepsei, pentru reeducarea inculpatului fiind necesară majorarea acesteia la 4 ani închisoare, se arată în motivare.
Cît privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea constată că executarea în regim privativ de libertate, solicitată de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Brașov și de către familiile victimelor accidentului provocat de Huidu, apare ca o măsură excesivă față de circumstanțele personale ale inculpatului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!