Universitatea Transilvania susține desemnarea Brașovului drept capitală regională
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: H.O.,
08.03.2013
Conducerea Universității Transilvania Brașov, în numele celor 1.400 de cadre didcatice și peste 20.000 de studenți, a lansat un apel de susținere a Brașovului drept capitală europeană . Este momentul în care Universitatea «Transilvania» trebuie să-și asume rolul intregrator în comunitate. Pe de altă parte noi vorbim cu obiectivitate, fără nici un fel de implicare politică și avem libertatea de exprimare pentru a face acest apel. Prin acest apel solicităm, pe baza datelor statistice care nu pot fi negate desemnarea Brașovului drept capitală a regiunii din care va face parte, a declarat Ion Vasile Abrudan, rectorul Universității Transilvania. Acesta a adăugat că Brașovul este cel mai mare oraș capitală de județ din Regiunea Centru, singurul cu peste 200.000 de locuitori, este singurul pol de creștere economică desemnat din această regiune, iar județul Brașov are cea mai mare rată a absorbției fondurilor europene dintre județele acestei regiuni. În plus, Brașovul este cel mai mare contributor la bugetul de stat din această regiune și prin tradiție este un nucleu antreprenorial al României. Brașovul este cel mai mare nod de comunicații din regiune și este situat la confluența a trei culturi: română, maghiară și germană, iar toleranța etnică a brașovenilor este exemplară. Mai mult, Brașovul este un oraș cu o imagine publică remarcabilă pe plan național și internațional, a completat rectorul Universității Transilvania.
În perioada următoare, apelul va fi urmat de o campanie de strîngere de adeziuni, nu doar de la brașoveni, ci de la personalități din întreaga țară, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea. Pentru strîngerea adeziunilor am lansat o adresă de e-mail unde oricine își poate exprima susținerea acestui apel. Această campanie va fi urmată, la începutul lunii aprilie de un lobby susținut pe care îl vom face pe lîngă instituțiile abilitate de a lua decizii în stabilirea capitalei viitoarei regiuni din care va face parte județul Brașov. Apelul, adeziunile și întreaga argumentație va ajunge pe mesele de lucru ale celor care vor trebui să ia decizia politică de stabilire a capitalei regionale, a încheiat Ion Vasile Abrudan.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!