Elevii brașoveni sînt invitați să se înscrie la concursul Europa mea, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Ei trebuie să realizeze un desen inspirat din viața comunității, ancorată în context european. Se vor puncta originalitatea și talentul de a transpune pe planșă valorile fundamentale comune: libertatea, democrația, statul de drept, respectul pentru drepturile omului. Concursul se desfășoară pe două grupe de vîrstă: 6-10 ani (ciclul primar) și 11-15 ani (ciclul gimnazial). Desenele pot fi trimise în perioada 15 martie-15 iunie 2013. Vor fi selectați cîte 30 de finaliști pentru fiecare categorie, urmînd ca elevii desemnați cîștigători să fie premiați în cadrul unei festivități de premiere ce va avea loc la București. Cele 60 de desene vor fi postate și pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România (www.ec.europa.eu/romania). Premiile vor fi acordate pentru fiecare categorie în parte (premiul I, II, III) și vor consta în truse de pictură. De asemenea, participanții, finaliștii și cîștigătorii vor primi cîte o diplomă de participare, iar lucrările acestora vor fi ulterior înscrise într-o licitație special organizată pentru colectarea de fonduri destinate copiilor dezavantajați.
Concursul Europa mea face parte dintr-o serie de acțiuni desfășurate în cadrul Anului european al cetățenilor, marcînd 20 de ani de la introducerea cetățeniei europene prin Tratatul de la Maastricht din 1993.
Detalii, la adresa: http://ec.europa.eu/romania/eu_you/concursuri/18022013_concurs_desene_europa_mea_ro.htm
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!