Conferință Internațională pentru refacerea centrului istoric al Brașovului
Dimensiune font:
Autor: H.O.,
04.03.2013
Forumul Democrat al Germanilor Brașov va organiza, în prima jumătate a lunii aprilie, o conferință internațională pe tema refacerii centrului istoric al Brașovului. La această conferință internațională am invitat și reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții, dar și ai companiei germane care a restaurat centrul istoric al Sibiului. De asemenea, la conferință vor fi invitați primari ai unor orașe care au rezolvat deja această problemă, printre care și Sibiul. Ne bucură și faptul că lucrările conferinței vor fi găzduite de un imobil restaurat, proprietarii imobilului din str. Republicii nr. 4 dîndu-și acordul în acest sens, a declarat consilierul local Christian Macedonschi. Mai mult, el a declarat că este foarte mulțumit că inițiativa FDGR de a organiza o întîlnire la Primărie pe tema restaurării centrului sitoric a stîrnit interesul scontat. Mă bucur că inițiativa noastră de a organiza acea întîlnire cu privire la restaurarea centrului istoric a fost un succes prin participarea celor care pot lua decizii. Primul efect concret este că Asociația «SOS Centrul Istoric», din care făceau parte doar Primăria și Biserica Evanghelică se va deschide către primirea de noi membri, dintre instituțiile, organizațiile sau persoanele interesate de refacerea centrului istoric al Brașovului. Acest subiect a devenit foarte important acum, după ce Consiliul Local a decis ca Brașovul să candideze pentru obținerea statutului de Capitală Culturală Europeană în 2021, a mai spus Macedonschi. De mare ajutor în proiectul de refacere a clădirilor din centrul istoric, crede consilierul FDGR, va fi și volumul bilingv realizat de un grup de istorici, care va prezenta toate clădirile monument istoric din Brașov. Istoricul Thomas Șindilariu, unul din cei care participă la realizarea volumului ce ar putea să apară cel tîrziu la începutul anului viitor, spune că acesta face un inventar al tuturor clădirilor monument istoric sau al clădirilor de patrimoniu din Brașov, prezentînd stare alor actuală, dar și date despre contrucția lor, stilul arhitectinic în care se încadrează etc. Volumul va fi editat în limble română și germană și va fi un util instrumetn de lucru atît pentru istorici, cît și pentru arhitecți sau constructorii care vor lucra la refacerea fațadelor din zonă. La acest volum s-a lucrat intens în ultimii zece ani, fiind folosite atît observațiiel din teren, cît și referirile din arhive legate de aceste imobile, a spus Thomas Șindilariu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!