Elena Udrea: Sînt liderul de care astăzi are nevoie PDL
Dimensiune font:
Autor: M.P,
02.03.2013
Cred că am capacitatea, am energia, am forța, am curajul. Am demonstrat că nu mă dau la o parte de la orice luptă politică în opt ani de carieră. Nu am făcut compromisuri niciodată și nu m-am lăsat nici impresionată, nici șantajată de atacurile adversarilor. Cred că îmi pot convinge colegii că sînt liderul de care astăzi are nevoie PDL, a declarat Elena Udrea înainte de a intra la ședința organizată la sediul PDL Brașov, prentru prezentarea moțiunii cu care candidează la președinția particului.
Proiectul pe care Udrea îl propune pentru PDL se bazează pe aducerea, în prim-plan, a "generației 40". Generația 40 reprezintă un electorat activ, un electorat care stă pe picioarele lui, care nu așteaptă pomeni de la stat sau pomeni electorale în timpul campaniilor, un electorat care a sperat că PDL reprezintă o altfel de clasă politică și care la un moment dat a fost dezamăgit de noi, motiv pentru care nu a mai venit deloc la vot în 2012, a explicat Udrea.
Elene Udrea a spus, de asemenea, că PSD și PNL nu au făcut o mare scofală că s-au unit, deoarece nu au reușit să stîângă prea multe voturi comparativ cu 2008. Dacă ne uităm la scorul USL-ului vedem că au luat numai 4,4 milioane de voturi, cam tot atît, cu 48.000 de voturi mai mult, decît au luat PSD și PNL în 2008. Deci nu au făcut o mare scofală că s-au unit. Din păcate PDL a pierdut în decembrie 2012 un milion de voturi față de iunie 2012. Electoratul care nu a mai venit la vot și nu a mai votat cu PDL este cel pe care eu îl vizez în mod special atunci cînd spun generația 40, a mai spus Elena Udrea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!