Două categorii de pensionari vor primi, în perioada următoare, o nouă indexare a pensiilor, care, chiar dacă va fi mică, va oferi ceva bani în plus respectivilor pensionari, a anunțat ieri, în cadrul Conferinței Județene a Sindicatului Liber al Pensionarilor, directorul Casei Județene de Pensii, Camelia Bugnar. Prima categorie de pensionari care vor primi ceva bani în plus sînt cei care au ieșit la pensie după data de 1 ianuarie 2011, adică data intrării în vigoare a actualei Legi a Pensiilor, ei trebuind să primească o corecție de 1,06%. A doua categorie de pensionari care vor primi o nouă indexare sînt cei care, după anul 2004, au lucrat în condiții de muncă deosebite. Pentru aceștia încă nu s-a stabilit nici data și nici valoarea indexării, cert este că ei ar trebui să primească această majorare pentru perioadele lucrate în condiții deosebite de muncă, a declarat Camelia Bugnar, directorul CJP Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!