Un brașovean de 26 de ani, care se ascundea de aproape șase ani prin străinătate, a ajuns în arestul poliției Brașov după ce a fost prins de autoritățile din Grecia. Bărbatul avea pe numele lui un mandat european de arestare încă din 2007, după ce a sechestrat un tînăr în contul unei datorii de 150 de euro.
Imediat după comiterea faptei, Lapoși Cătălin s-a ascuns de ochii polițiștilor, iar acum doi ani a reușit să fugă peste graniță. Pe numele lui, Judecătoria Brașov a emis, în data de 21 iunie 2007, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în lipsă. Lapoși a fost dat în urmărire națională, dar nu a fost de găsit.
Întrucît nu a fost găsit și polițiștii au avut indicii că acesta a părăsit țara,în anul 2011 a fost dat și în urmărire internațională. În data de 22.02.2013, în urma activitățlor desfășurate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Brașov, brașoveanul a fost extrădat din Grecia. Suspectul a fost încercerat în arestul I.P.J.Brașov, iar cercetările sînt continuate de polițiști pentru soluționarea cazului, a spus comisar șef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliției
Brașov.
Radu Paul Sebastian (care în 2007 avea 22 de ani), a fost luat pe sus, în data de 10 iunie 2007, de pe strada Gării din Brașov, de Dan Voinea (22 ani), șofer de taxi, și de Cătălin Lapoși (21 ani), care l-au băgat
cu forța într-un Logan. L-au dus apoi în zona La Iepure din cartierul Răcădău, unde îi aștepta un al treilea individ, Sorin Grecu (32 ani).
Cei trei agresori au încercat să scoată cu forța de la tînăr cei 150 de euro, dar acesta nu avea acei bani la el. Cînd au văzut că nu pot să-și recupereze datoria, au trecut la amenințări și l-au lovit cu pumnii și cu picioarele. Ca să-l sperie și mai tare, l-au băgat în portbagajul
taxiului și l-au dus în Hărman, iar apoi în Teliu. După cîteva ore petrecute în portbagaj,tînărul a reușit să scape și s-a dus direct la postul de poliție din comună.
Dan Voinea a fost prins imediat de polițiști, dar ceilalți doi agresori au reușit să fugă. Voinea a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. La doar o zi a fost reținut și Sorin Grecu, în timp ce se afla pe strada Griviței. Bărbatul de 32 de ani a opus rezistență, dar pînă la urmă, oamenii legii l-au imobilizat. Judecătoria a decis însă că bărbatul poate fi cercetat în libertate. Procurorii au făcut recurs, iar Tribunalul a emis mandat de arestare pe numele lui, însă Grecu dispăruse. Nici Cătălin Lapoși nu a fost de găsit.
Grecu și Lapoși sînt recidiviști și au mai fost condamnați pentru furt și tîlhărie. Agresorii riscă pînă la 10 ani de pușcărie. Împotriva celor trei suspecți s-a început urmărirea penală sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de loviri și alte violențe și lipsire de libertate.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!