Militarii brașoveni au sărbătorit, vineri, împlinirea a 45 de ani de la înființarea Centrului Militar Zonal Brașov. Cu această ocazie la sediul Centului, din strada Lungă nr. 231, iar apoi la Cercul Militar au fost organizate o serie de manifestări comemorative. De-a lungul celor 45 de ani de existență, indiferent de numele pe care l-a purtat, Centrul Militar Zonal Brașov a recrutat peste 800.000 de soldați și a mobilizat peste 150.000 de rezerviști. Astăzi principala misiune a Centrului este de a recruta tineri dornici de a urma cursurile liceelor militare sau ale academiilor militare. Evenimentele dedicate acestei sărbători au început cu dezvelirea unei plăci comemorative amplasată la intrarea în sediul Centrului Militar Zonal și a unei panoplii cu fotografiile tuturor comandanților Centrului, din 1968 și pînă în prezent. În final comandantul Cenmtrului Militar Zonal, colonel dr. Vasile Mihai, a primit, din partea reprezentanului Miarelui Stat Major din Ministerul Apărării Naționale, drapelul de identificare al unității. Pentru noi, cei ce lucrăm în cadrul Centrului Militar Zonal acesta este o zi foarte importantă, iar ceea ce s-a întîmplat aici a fost extrem de emoționant. Sîntem emoționați și pentru faptul că alături de noi s-au aflat o parte dintre cei care au condus această instituție de-a lungul anilor. Sînt încîntat de acest lucru, de faptul că foștii angajați ai Centrului se întorc pentru a se afla alături de cei care lucrează acum aici, a declarat colonelul Mihai. După ce i-a felicitat pe militarii care lucrează la Centrul Militar Zonal Brașov, reprezentantul Marelui Stat Major, colonelul Adrian Bădălău, a remarcat rolul important pe care centrele militare zonale îl au în asigurarea legăturii între armată și societatea civilă. Pentru noi această sărbătoare are o mare aemnificație. Centrele militare și-au dovedit și își dovedesc și astăzi importanța și utilitatea, dovadă fiind numărul tot mai mare de tineri care se îndreaptă spre o carieră militară. Misunea centrelor este de a asigura resursele umane și materiale pentru unitățile militare din zonele care se află în responsabilitate alor. Centrul Militar Zonal Brașov este unul din centrele care își îndeplinește foarte bine misiunea pentru care a fost creat, a spus colonelul Bădălău.
Evenimentele aniversare s-au încheiat la Cercul Militar, unde a fost organizat un simpozion aniversar, în cadrul căruia s-au depănat amintiri, s-au spus cuvinte frumoase despre activitatea de ieri și de azi a Centrului și s-au înmînat plachete și diplome aniversare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!