Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Știri Brasov

Diaconescu primește despăgubiri de 50 de mii de euro în dosarul ,,Dubla crimă din farmacie“

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: sursa/ mediafax.ro, 20.02.2013
Instanța supremă a decis definitiv,astăzi, ca Alexandru Doaconescu, tînarul care a fost judecat pentru uciderea a două farmaciste din Brașov și care a fost achitat, prin trei decizii ale instanțelor, ultima dată de Înalta Curte în noiembrie 2008, să primească despăgubiri de aproape 220.000 de lei.
Alexandru Emil Diaconescu a cerut Tribunalului București, în mai 2009, acordarea de prejudicii materiale, ocazionate de procesul în care a fost achitat, în valoare de 150.000 de lei, precum și daune morale, suferite ca urmare a acuzațiilor grave aduse de anchetatori și de regimul de detenție, în valoare de 12.600.000 de lei.
Tribunalul București a admis în 25 mai 2010 solicitarea lui Diaconescu și a dispus ca acesta să primească de la statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, despăgubiri de 150.000 de lei pe latură materială și două milioane de lei daune morale.

Decizia a fost contestată de Ministerul Finanțelor la Curtea de Apel București, care în 10 mai 2011 a redus despăgubirile acordate de la 150.000 de lei la 51.998 de lei daune materiale și de la două milioane de lei la 150.000 de lei daune morale. Instanța a respins apelul lui Alexandru Diaconescu și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței Tribunalului București din mai 2010.

Sentința Curții de Apel București a fost atacată cu recurs la instanța supremă, care miercuri a decis definitiv ca Alexandru Diaconescu să primească 51.998 de lei daune materiale și 150.000 de lei daune morale.

În cererea sa, depusă în 14 mai 2009, la Secția civilă a Tribunalului București, Diaconescu arăta că a fost acuzat, inculpat și apoi arestat preventiv, fiind trimis în judecată pentru infracțiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Acesta le-a indicat judecătorilor civili și perioada de arestare preventivă, respectiv din 15 decembrie 2004 până în 27 octombrie 2005. De la eliberarea sa, din octombrie 2005 și până în 7 februarie 2007 el a avut interdicția de a părăsi localitatea Brașov timp de aproximativ 16 luni.

"Sunt victima unei grave erori judiciare, așa cum rezultă din decizia definitivă de achitare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din câte cunosc eu, sunt singura persoană din România care a fost trimisă în judecată, în stare de arest, pentru omor deosebit de grav și care a fost achitată de toate cele trei instanțe (fond, apel și recurs - n.r.)", se arată în acțiunea lui Diaconescu, obținută de agenția MEDIAFAX.

În motivarea sumei cerute cu titlu de prejudiciu material, Diaconescu le-a arătat magistraților că acestea trebuie să acopere integral: plata onorariului avocaților, angajați pe tot parcursul procesului penal; cheltuielile privind expertizele judiciare; cheltuielile reprezentând chiria plătită în municipiul Brașov, în perioada în care avea interdicție de a părăsi localitatea; cheltuielile cu chiria din municipiul București, pentru că mama sa a fost nevoită să vândă imobilul în care locuia în acel moment, pentru a face față cheltuielilor procesului penal; cheltuielile de transport, ocazionate de prezența sa la fiecare termen de judecată; contravaloarea pachetelor cu alimente și alte produse cumpărate din banii săi sau împrumutați în numele său, primite în perioada arestului preventiv; contravaloarea salariului pe care îl putea primi dacă nu era arestat preventiv; pierderile materiale indirecte ca urmare a arestării sale sau a celorlalte măsuri preventive ce au fost luate asupra sa; cheltuieli cu tratament medical ca urmare a bolilor începute sau luate în perioada detenției din Penitenciarul de Maximă Siguranță Codlea, precum râie sau păduchi; împrumuturile contractate pentru susținerea familiei sau beneficiul nerealizat ca urmare a faptului că "nimeni nu angaja o persoană care este inculpată pentru omor deosebit de grav, tâlhărie și nerespectarea regimului armelor și munițiilor".

Acesta a acuzat faptul că i-a fost afectată imaginea în societate, dar și respectul de sine, cazul său fiind unul excesiv mediatizat în mass-media locale și mai naționale.

"Cazul meu a fost prezentat la ore de maximă audiență și s-au scris sute, poate mii de articole, în care eram tratat cu apelativul «criminalul»", a mai arătat Diaconescu în cererea sa, în care precizează că "suferințe au fost produse și prin desfășurarea urmăririi penale, interogatorii prelungite la poliție, percheziții domiciliare violente, stres prelungit și prin nerespectarea prezumției de nevinovăție".

"Am fost terorizat psihic în cursul anchetei, de un temut anchetator, care acum s-a pensionat, binecunoscut în orașul de la poalele Tâmpei. Suferințele mi-au fost produse și ca urmare a neîncrederii cu care sunt privit de vecini și de cunoscuți. Mi-a fost afectată imaginea mea în societate, dar și respectul de sine, chiar și în prezent, cazul meu fiind prezentat într-o lumină negativă. Din cauza arestării mele, am suferit ca urmare a îndepărtării din familie, fiind lipsit de afecțiunea celor dragi mie. Logodnica mea din acea perioadă, Ana Maria Aron, m-a părăsit, adăugându-se o nouă suferință celei cauzate de arestarea nelegală. Am avut tentative de sinucidere, în momentul în care credeam că nu se va mai termina coșmarul arestării mele. Au existat încercări de intimidare a martorilor mei, prin acuzarea acestora de mărturie mincinoasă", mai arăta Diaconescu în cerere.

Acesta le-a mai arătat judecătorilor civili că daunele cerute nu pot șterge suferința acumulată și îndurată, că timpul nu mai poate fi dat înapoi, aceste daune putând genera cel mult un sentiment de dreptate și poate de echitate.

În 25 noiembrie 2008, instanța supremă l-a achitat definitiv pe Alexandru Diaconescu, principalul suspect al dublei crime petrecute în decembrie 2004 într-o farmacie din municipiul Brașov, confirmând astfel deciziile instanțelor inferioare.

În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție arăta că anchetatorii au acordat prea mult "credit" mărturiilor martorului Dumitru Mareș, un fost coleg de celulă de-al presupusului făptaș.

Instanța preciza că organele de anchetă au greșit atunci când "s-au canalizat" și au acordat "credit" informațiilor venite de la acest martor, fără a lua în considerare și alți suspecți. "De altfel, creditul pe care organele de anchetă l-au acordat informațiilor acestui martor și canalizarea anchetei doar asupra lui Diaconescu, fără a lua în calcul și alți posibili suspecți, reprezintă o carență a anchetei penale, anchetatorii pierzând șansa să abordeze și să exploateze și alte piste", se mai arăta în motivare.

Judecătorii mai notau în motivare că singurele probe care ar fi indicat că Diaconescu ar fi fost criminalul au avut "caracter de probabilitate".
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Știri Brasov




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    1.100 de brașoveni la Bursa Locurilor de Muncă

    Articolul urmïżœtor


    Decizia lui Klaus Johannis i-a surprins pe membrii FDGR Brașov

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 120 milisecunde, încărcat în milisecunde