Doi localnici din Tărlungeni, în vîrstă de 22 și 41 de ani, riscă pușcăria după ce au vînat ilegal doi iepuri pe un cîmp din apropiere. Cei doi nu aveau nicio autorizație de vînătoare, așa că s-au ales cu dosare penale pentru braconaj, faptă pentru care riscă între doi și opt ani de închisoare. Pe lîngă infracțiunea de braconaj, cei doi mai sînt cercetați și pentru uz de armă letală fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Vînătorii de ocazie au rămas fără cei doi iepuri și fără arme, una dintre acestea fiind cu lunetă. La perchezițiile domiciliare, polițiștii au mai găsit alte două arme la unul dintre ei acasă, însă erau deținute legal de acesta. Cei doi au stat 24 de ore după gratii, fiind reținuți pe bază de ordonanță, apoi anchetatorii au stabilit că pot fi cercetați în libertate.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!