Administrația națională de Meteorologie a emis, miercuri după-amiază, o informare meteo de vânt pentru joi și vineri.
În zilele de joi și vineri Crișana, Banat și Oltenia, iar local și în Transilvania și Muntenia, vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 45...50 km/h și izolat peste 60 km/h. În zona de munte va ninge viscolit, iar vântul va sufla cu 70 80 km/h.
În Moldova, joi vor fi precipitații slabe, mai ales ploi și burnițe, care local vor depune polei, iar dimineață în sudul regiunii vântul va avea unele intensificări, cu viteze de până la 40 45 km/h.
Meteorologii anunță și că aspectul vremii va fi schimbător norii acoperă cerul în nordul, centrul și estul țării unde vor cădea precipitatii predominant sub formă de ploaie. La munte și trecător în Maramureș și în Transilvania vor fi lapovițe și ninsori. Dimineața se mențin condițiile de formare a poleiului. În a doua parte a zilei precipitațiile se mai răresc, iar mai ales în Oltenia și vestul Munteniei cerul se înseninează. Vântul sufla cu putere pe crestele munților, unde va spulbera zăpadă, dar este activ și în restul țării cu viteze ce ajung la 50 km/h în vest, centru și sud.
În capitală, dimineață sunt condiții de ploaie. Atenție, se poate forma polei. Spre după-amiază se arată soarele, vântul este moderat, din când în când cu intensificări, dar temperatura crește mai mult decât ieri spre o maximă de 7...9 grade.
La munte vremea este capricioasă, dar valorile termice se vor menține ridicate pentru această dată. Maxime de minus 5 grade pe Vf Ceahlău Toaca, 2 grade în Predeal și la Păltiniș, minus 1 grad la Semenic și 3 grade la Stâna de Vale. Cerul va prezenta înnorări și va ploua la limita cu zona deluroasă și va fi lapoviță și ninsoare la altitudini mai mari. Vântul va sufla cu putere mai ales în zona înaltă unde va spulbera zăpada.*** Ninsorile căzute în ultimele zile au mai îngroșat stratul de zăpada și măsoară 76 cm la Sinaia Cota, 57 cm la Predeal, 27 cm la Arieșeni, 40 cm la Straja, 30 cm în Poiana Brașov și 52 cm la Păltiniș.
REGIUNI
În regiunile din vestul lanțului carpatic, temperaturile continuă să crească astăzi, în medie cu 5 grade, astfel la amiază se vor înregistra valori termice de 11 grade la Timișoara, 9 grade la Oradea și 7 grade la Sibiu și Brașov. Norii acoperă cerul, dar pană la amiază în vest se arată soarele și doar în Maramureș și în Transilvania vor mai cădea ploi slabe sau lapoviță.
În sud, norii și ploile se retrag către estul Munteniei, astfel până după-amiază cerul se limpezește. Vântul se intensifică treptat și va depăși la rafală 50 km/h îndeosebi în partea sudică a Câmpiei Române. Temperatura continuă să crească astăzi, până la valori maxime de 12 grade la Râmnicu Vâlcea, Pitești și Târgoviște, în vreme ce în Brăila se vor înregistra numai 4 grade.
În Dobrogea încălzirea vremii este asociată cu mai mulți nori și ploi locale. Vântul suflă în general moderat, iar la amiază se vor înregistra 7 grade în Constanța și 6 grade la Tulcea.
Temperatura înregistrează un salt evident și în Moldova cu 5...6 grade mai mult decât ieri, maxime ce ajung astăzi până spre 7 grade în Botoșani. Cerul va prezenta înnorări temporare și local va ploua si mai ales acum dimineața se va produce polei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!