Bătrînă înșelată cu aproape 2.000 de euro prin telefon
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
16.01.2013
O bătrînă de 71 de ani a trăit clipe de groază, ieri, în jurul orei 11.00, după ce a primit un telefon de la un așa-zis avocat care a anunțat-o că fiul ei este în spital, în stare gravă, după ce a făcut un accident de mașină. Bărbatul i-a cerut bătrînei 2.500 de euro ca să-l scape pe fiul ei de consecințele juridice în urma accidentului. Ca să fie mai convingător, bărbatul chiar i l-a dat la telefon pe presupusul fiu, care, plîngînd, i-a spus bătrînei să facă rost de bani cît mai repede.
Femeia, îngrozintă, nu și-a dat seama că la teleon nu este fiul ei. Ca să-și scape fiul de belele, femeia s-a dus la o prietenă care a ajuntat-o cu 1.914 euro. Cu banii în portofel, femeia s-a dus urgent la banca indicată de escroc și a depus banii în cont. Între timp însă,
nora sa a aflat de toată înșelăciunea și a anunțat poliția. Din fericire, în urma intervenției polițiștilor, tranzacția către contul menționat a fost anulată, iar banii au fost recuperați și returnați victimei.
Recomandăm cetățenilor, în special persoanelor în vîrstă, să nu dea curs unor astfel de solicitări telefonice, să verifice deîndată verdicitatea aspectelor semnalate și, în cazul unor neconcordanțe să anunțe imediat Poliția prin Serviciul telefonic gratuit 112, a spsu comisar șef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliției Brașov, astăzi, într-o conferință de presă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!