Doi DJ din Predeal cercetați la legea drepturilor de autor
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
07.01.2013
Doi DJ care mixau muzică în cluburi din Predeal sînt cercetați în stare de libertate după ce polițiștii au constatat că aceștia difuzau muzică fără să respecte Legea drepturilor de autor, cei doi riscînd între 3 și 12 ani de închisoare.
Polițiștii din Predeal au făcut un control, în noaptea de sîmbătă spre duminică, la două cluburi din stațiune, pentru pevenirea și combaterea actelor de violență în cluburi și discoteci și a altor fapte antisociale. Într-un club, polițiștii au depistat doi D.J., de 35 și 53
ani, acesta din urmă fiind cetățean francez, care difuzau muzică ambientală folosind 255 C.D.-uri fără marcă holografică.
Cei doi sînt cercetați în stare de libertate pentru infracțiuni la Legea 8/1996 privind drepturile de autor, iar CD.-urile au fost ridicate în vederea cercetărilor. Ei riscă între 3 și 12 ani de închisoare pentru fapta lor, a spus comisar șef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliției Brașov.
Într-un alt club, polițiștii au identificat suma de 1.555 lei plus în gestiune, reprezentînd bani încasați de la consumatori și neevidențiați pe aparatul de marcat electronic fiscal, ca urmare reprezentantul clubului, un bărbat de 41 ani, a primit o amendă de 6.000 lei, conform Legii 12/1990, iar suma constatată ca plus la gerstiune a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!