Pompierii brașoveni vor face controale la toate bisericile și mănăstirile din județ, înainte de Bobotează, pentru a verifica dacă sînt respectate normele în cazul izbucnirii unui incendiu precum și pentru informare preventivă și asistență tehnică de specialitate.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Țara Bîrsei al Județului Brașov desfășoară activități preventive la biserici și mănăstiri pentru a verifica respectarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, urmărindu-se astfel, printre altele,
starea căilor de acces și evacuare (interioare și exterioare), existența dotării cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor și starea acestora, sistemele de încălzire locală, instalațiile electrice și modul în care sînt exploatate. Preoții și personalul neclerical sînt instruiți cum să prevină situațiile de urgență, dar și cum să acționeze în cazul producerii acestora.
Sărbătorile de Bobotează aduc în biserici un număr foarte mare de credincioși, motiv pentru care se recomandă preoților să asigure și să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor, se arată într-un comunicat al ISU Brașov.
Conform recomandărilor pompierilor, accesul în lăcașele de cult se va face cu respectarea capacității de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii unor evenimente nedorite și pentru a asigura evacuarea credincioșilor în condiții optime. Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase se va face astfel încît să nu se blocheze căile de acces. De asemenea, pe durata serviciului religios, ușile se vor menține în permanență deschise, iar în condițiile unui număr foarte mare de participanți se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber.
Pentru depunerea lumînărilor aprinse se asigură amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcașului de cult și la distanțe de siguranță față de construcții, vegetație, arbori etc., de preferință în tăvi metalice umplute cu nisip.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!