Licitația pentru sistemul IT care va gestiona dosarele de sănătate, suspendată
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
04.01.2013
Licitația pentru sistemul IT care va gestiona dosarele de sănătate ale populației a fost suspendată în decembrie 2012, în urma unei plîngeri înaintate de HP România, a cărei ofertă a fost cu 30% mai ieftină decît a UTI Grup, firma desemnată cîștigătoare de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Referitor la procedura de achiziție de «Servicii pentru implementarea sistemului informatic integrat Sistemul Național Dosarul Electronic de Sănătate», pentru care s-a publicat în SEAP anunțul de participare 131521/11.11.2011, aducem la cunoștință tuturor operatorilor economici interesați și implicați, că prezenta procedură se suspendă începînd cu data de 17.12.2012, pînă la soluționarea plîngerii depuse la Curtea de Apel București, se arată într-un anunț al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe www.e-licitatie.ro.
Printr-o decizie din 7 decembrie 2012, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis cererea HP România prin care a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire și obligarea CNAS la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale și a ofertei declarate cîștigătoare, iar în situația în care nu vor mai putea fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire.
HP România a contestat decizia în justiție, dosarul fiind înregistrat în 21 decembrie la Curtea de Apel București. Primul termen a fost programat pentru 7 ianuarie. În noiembrie 2011, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reluat licitația pentru sistemul informatic care va gestiona dosarele electronice de sănătate ale populației, după ce prima procedură de achiziție a fost anulată cu două luni înainte.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!