Începînd de astăzi turismul brașovean are la dispoziție un nou hotel de patru stele, unde turiștii vor beneficia de cele mai bune servicii, Hotelul Golden Time este situat pe Calea București nr. 99 și dispune de 36 de camere spațioase și 8 apartamente și pune la dispoziția turiștilor 100 de locuri de cazare. Noul hotel s-a transformat din vechiul hotel Oliver, lucrările de renovare desfășurîndu-se în utimii trei ani.
Este o zi deosebită pentru firma noastră, dar și pentru Brașov. Așteptăm de multă vreme să terminăm lucrările și acum putem spune că sîntem foarte mîndri de ceea ce am realizat. Am reușit să efectuăm toate aceste lucrări de modernizare după ce am cîștigat un proiect cu finanțare europeană, contribuția noastră la derularea acestuia fiind de 30%. Toate lucrările efectuate în acești ultimi trei ani au depășit o valoare de 2 milioane de euro, dar sperăm ca acum serviciile pe care le vom oferi clienților noștri să satisfacă cele mai refinate pretenții ale acestora, a declarat Salah Shwkit Ahmad, managerul general al hotelului.
Alături de hotel a fost inaugurat și restaurantul Piccolo Monte, cu specific libanez și internațional, managerul acestuia promițînd că cei doi chefi aduși special din Liban, vor prepara produse tradiționale libaneze de înaltă calitate.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!