Cunoscut în Transilvania și sub numele de Sîn-Nicoară, Sfîntul Nicolae este cel mai popular sfînt în Ardeal. Ziua de 6 decembrie, în care îl cinstim, anunță practic începutul sărbătorilor de iarnă, luna colindelor și a darurilor. Datorită numeroaselor minuni săvîrșite atît în timpul vieții, cît și după moartea sa, Sf Nicolae a fost supranumit Făcătorul de Minuni, păstrînd și rolul de Moș pentru copii.
Sfîntul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ținut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfîntului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviți cu joarda în semn de avertisment. Tot tradiția spune că nuielușa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori pînă la Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfîntul a mijlocit iertarea celui care a fost lovit. Sfîntul Nicolae a știut, însă, că după mustrare se cere mîngîiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniștit pe cei întristați și a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. Sfîntul ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaștele sale sînt păstrate la o biserică ce-i este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.
De ziua lui Nicolae se fac vrăji
Potrivit lucrării lui Ion Ghinoiu Comoara satelor. Calendar popular, în tradițiile românești Nicolae are și unele atribuții străine unui sfînt: apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzește soarele, care încearcă să se refugieze pe lîngă el spre tărîmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură; este iscoadă a diavolului; stăpînește apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldații în război, motiv pentru care aceștia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii și fetele sărace care vor să se mărite. De ziua lui Nicolae se fac vrăji, farmece și pronosticuri meteorologice, se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru ca acestea să înflorească pînă la Anul Nou.
O legendă dusă în toată lumea
Moș Nicolae este considerat, în tradiția bisericii creștine, adevăratul Moș Crăciun. Se spune că ierarhul Nicolae poseda puteri magice. După mutarea moaștelor lui în biserica ce-i este dedicată, pelerinii creștini din toată lumea au venit să se închine la acestea și au preluat legenda lui Moș Nicolae în locurile lor natale. Astfel, legenda s-a răspîndit în toată lumea și a preluat caracteristicile fiecărei țări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfîntului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile. Astfel, în Germania, Franța și Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, cînd sînt oferite cadouri copiilor și săracilor. Cînd colonistele olandeze au călătorit în America, au adus cu ele un episcop care purta un costum roșu și mergea călare pe un cal alb. Imaginea americană a episcopului a evoluat treptat pînă la cea a unui bătrîn spiriduș vesel.
Moșul fără granițe
Multe țări și-au păstrat propriile obiceiuri și tradiții de Sfîntul Nicolae. Astfel, în unele culturi, Sfîntul Nicolae călătorește cu un însoțitor care îl ajută. În Olanda, episcopul călătorește pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminți sînt răsplătiți cu daruri, iar cei obraznici sînt luați de asistentul său, Black Peter. În Germania, Sfîntul Nicolae călătorește tot cu un însoțitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate și o nuia în mînă. Copiii obraznici sînt pedepsiți cu lovituri de nuia. La creștinii din Ghana, moșul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawai, el coboară din barcă. În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare și este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranța că aceasta va fi mîncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri. Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sînt aduse de îngeri.
Ziua lui Sîn-Nicoară
Cunoscut în Transilvania și sub numele de Sîn-Nicoară, Sfîntul Nicolae este cel mai popular sfînt în Ardeal. Iar ziua de 6 decembrie, în care îl cinstim, anunță practic începutul sărbătorilor de iarnă, luna colindelor și a darurilor. La români s-au păstrat o mulțime de legende și credințe populare legate de Sfîntul Nicolae. Sau Neculai, cum se mai spune prin partea asta de lume. Una spune că Nicolae este al doilea sfînt făcut de Dumnezeu, că stă alături de Părintele ceresc, în stînga lui, și că în noaptea de Sfîntul Vasile, Dumnezeu și cu Sfîntul Neculai stau la masă, arătîndu-se lumii în lumina cea mare atunci cînd cerurile se deschid de trei ori.
Sfîntul Neculai orînduiește soarele
O legendă din Ardeal spune că Soarele e pus de Dumnezeu să lumineze pămîntul, dar el, îngrozit de răutățile care le vede și sătul de același drum veșnic, întruna vrea să fugă și să scape de vederea pămîntului. Așa cum umblă el de-a curmezișul peste pămînt, de la răsărit spre asfințit, tot își schimbă drumul și fuge cu răsărirea, cînd spre miază-zi, cînd spre miază-noapte, doar-doar va ajunge să facă sfîrșit pămîntului și el să se odihnească pe cer ca să nu mai aibă de înconjurat pămîntul. Iar sfîrșitul pămîntului va fi atunci cînd soarele va ajunge să răsară de la sfințit și să sfințească la răsărit. Dar Dumnezeu nu voiește lucrul acesta și de aceea a pus străjer la miază-noapte pe Sîn-Nicoară și la miază-zi pe Sîn-Toader, ca să ție calea soarelui. Și soarele tot fuge de la miază-zi la miază-noapte, și tot speră că o dată va scăpa.
Ocrotitorul apelor și al pescarilor
Se mai spune că Sfîntul Neculai este podar mare și călăuză și sprijin celor ce umblă pe ape. Că ar fi fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoțul pe apă și cu prinsul peștelui. Se zice chiar că Sfîntul Neculai a oprit apele potopului care căutau să înece corabia lui Noe. Unele colinde ardelenești spun despre rosturile Sfîntul Neculai pe ape. Iar cele din Bucovina că Sfîntul are putere și asupra oștilor. Prin munții Sucevei și prin unele părți din Bucovina se crede că hoții se roagă acestui sfînt ca să le ajute în isprăvile lor. De aici poate a ieșit și numele de Sfîntu-Niculae din cui sau Sfîntul Niculae de pe coardă, nume ce se dă biciului sau vărguței cu care părinții amenință copiii prea obraznici. Femeile se roagă Sfîntului Neculai pentru ajutor, iar fetele pentru noroc. Bărbații duc lumînări la biserică și fac liturghii. Prin unele părți din Oltenia, Sfîntul Neculai se serbează pentru ajutor la boli, dar mai ales pentru lovituri.
Altă poveste din bătrîni
O poveste din bătrîni mai spune că Sfîntul Nicolae a fost iscoadă la diavol. Cică, la început de tot, Dumnezeu a făcut o înțelegere cu Necuratul ca cei vii să fie ai lui Dumnezeu, iar cei morți ai lui Necuratu. Văzînd însă Dumnezeu că asta e un lucru rău, a trimis pe Sfîntul Nicolae să întrebe cine poate să ia legămîntul acela de la Necuratul. Și a stat Sfîntul Nicolae treizeci de ani la poarta iadului, pînă a reușit să vorbească unui drac întrebarea ce i-o spusese Dumnezeu. Iar Necuratul i-a răspuns: Numai acel ce se va naște din Duh Sfînt va putea să-l ia. Dumnezeu a trimis atunci duhul său și așa s-a născut Hristos. Cînd a împlinit Hristos treizeci de ani a mers și a luat legămîntul cel rău, iar de atunci au rămas oamenii să fie judecați după păcatele lor.
O viață de sfînt
Născut în cetatea Patara din ținutul Lichiei, din Asia, Sfîntul Nicolae (în limba greacă biruitor de popor) a uimit încă din copilărie prin minunile pe care le făcea. După ce i-au murit părinții, Nicolae și-a împărțit averea săracilor și a întemeiat mănăstirea Sionului de lîngă Mira, capitala Lichiei. A continuat să facă minuni. La bătrînețe s-a retras la mănăstirea ctitorită de el, unde a fost înmormîntat la 6 decembrie 352. După opt ani, împăratul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserică, în cartierul Vlaherne, cu hramul numelui său. Imediat s-a dus vestea că din mormîntul lui Nicolae izvorăște mir, iar creștinii au venit în pelerinaj, iar bolnavii s-au vindecat cînd s-au închinat acolo. Multe biserici din țară, și mai ales din Ardeal, poartă hramul Sfîntului Nicolae. De ziua Sf. Nicolae, chiar dacă e post, se dă dezlegare la pește.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
