Aproape 250 de firme brașovene în Topul Național al Firmelor
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
05.12.2012
Mediul de afaceri brașovean rămîne în continuare competitiv, chiar și la nivel național în ciuda anilor de criză pe care i-a traversat. O dovadă în acest sens este și faptul că un număr de 244 firme din Brașov, întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici și microîntreprinderi au ocupat locuri fruntașe în Topul Național al Firmelor, ediția 19, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu camerele de comerț și industrie județene și cu cea a Municipiului București.
Elementele definitorii ale Topului Național realizat de CCIR sînt și anul acesta criteriile și indicatorii după care se face premierea, care au fost aplicate unitar pentru firmele active în 2011. Pe lîngă cifra de afaceri sau profitul brut din exploatare, s-au folosit rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența capitalului angajat.
Topul Național al Firmelor pe anul 2011 cuprinde 6.424 de companii, clasate pe primele zece locuri în cele șase domenii de activitate (cercetare dezvoltare și high tech, industrie, agricultură, pescuit, piscicultură, construcții, servicii, comerț și turism), fiecare domeniu fiind împărțit în grupe conform codului CAEN și clase de mărime (microîntreprindere, întreprindere mică, întreprindere mijlocie, întreprindere mare și foarte mare).
Din aceste companii, firmele ocupante ale locul I, cîștigătoare ale premiului național la fiecare categorie, au fost în total 917. Pe domenii, cele 917 companii naționale care ocupă prima pozitie sînt din: cercetare dezvoltare și hightech, industrie, servicii și comerț-turism.
Din județul Brasov, 244 firme s-au clasat pe unul din din primele zece locuri în Topul național al firmelor pe anul 2011. Dintre acestea, 43 au ocupat primul loc, fiecare la domeniul, grupa de activitate și tipul de întreprindere în care se încadrează. Alte 19 unități economice brașovene s-au clasat pe locul al doillea, iar 26 au ocupat locul al treilea. Printre cei care s-au clasat pe primul loc în Topul Națioal al Firmelor se numără nume cunoscute și importante, atît la nivelul județul Brasov, cît și la nivel național și european.
Cu ocazia acestei gale s-a putut constata prezența constantă în top a unor companii mari și mijlocii, dar și faptul că la categoriile microîntreprinderi și întreprinderi mici se disting multe firme nou intrate în top, ceea ce vorbește de dinamismul economiei.
Rezultatele firmelor premiate sînt cu atît mai meritorii, cu cît ele au fost obținute în condițiile unui an de criză.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!