Un număr de 25 de angajatori din județ au fost sancționați de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov în cursul lunii octombrie. Inspectorii ITM au făcut 336 de controale în cursul lunii trecute, dintre acestea 289 vizînd depistarea și sancționarea muncii fără forme legale. În timpul controalelor în ograda a 22 de angajatori au fost găsite la lucru 34 de persoane care au declarat că nu au semnat un contract de muncă înainte de începerea activității, așa cum prevede legislația muncii. Celor 22 de angajatori le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale care totalizează 340.000 lei. Numele celor 22 de angajatori au fost publicate pe site-ul ITM Brașov. Documentele de control în cazurile altor trei angajatori, unde au fost identificate 20 de persoane lucrînd fără forme legale, au fost predate de inspectorii de muncă Inspectoratului Județean de Poliție. A fost controlată și respectarea prevederilor HG 500/2011 (privind completarea și transmiterea contractelor de muncă în REVISAL), în urma celor 283 de controale fiind sancționați 94 de angajatori, inspectorii de muncă aplicînd 91 de avertismente și amenzi în valoare totală de 40.000 lei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!