Doi brașoveni de 22 și 32 de ani, specializați pe furtul de fier vechi, au fost dați în urmărire internațională de autoritățile din Germania, după ce aceștia au dat spargerea la o unitate radar din Gablingen, Augsburg. În luna iunie a acestui an, cei doi brașoveni au comis patru furturi de cablu din cupru din unitatea radar, iar cuprul l-au vîndut la un centru de colectare fier vechi dintr-o altă localitate. Însă după ce au văzut că polițiștii nemți le-au luat urma, cei doi au fugit înapoi acasă, sperînd că vor scăpa basma curată. Însă pe 8 noiembrie unul dintre hoți, cel de 22 de ani, a fost prins de polițiști în Brașov, iar colegul lui a fost găsit trei zile mai tîrziu în comuna Angheluș, județul Covasna.
Ambii suspecți au fost reținuți și încarcerați în arestul I.P.J.Brașov, urmînd să fie extrădați în perioada următoare, conform prevederilor legale, se arată într-un comunicat al Poliției Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!