Întîlnirire cu personalitățile locale, pentru deținuți
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
13.11.2012
Mai mulți reprezentanți ai Penitenciarului Codlea au participat, ieri, la Muzeul Casa Mureșenilor, la o întîlnire cu specialiști în psihologie, educație, asistență socială, preoți, profesori universitari, artiști și istorici în cadrul proiectului Personalități locale. Au fost prezentate activitățile și programele organizate în perioada detenției care urmăresc, alfabetizarea, continuarea studiilor școlare sau universitare, formarea profesională, educația civică, educația pentru sănătate, cultivarea aptitudinilor artistice, pregătirea pentru liberare etc. Membrii comunităților universitare, artistice și religioase, personalități de seamă ale Brașovului, au dăruit din ceea ce ei au acumulat în viața profesională și, la rîndul lor, au primit cu interes din experiența, mai bogată sau mai nouă, a celor care caută picături de libertate în lumea de dincolo de gratii a spus Dan Rusu, purtător de cuvînt al Penitencairului Codlea, într-un comunicat.
Săptămîna viitoare, va avea loc o altă întîlnire cu partenerii Penitenciarului Codlea, instituții publice și organizații nonguvernamentale, pentru facilitarea reintegrării sociale a deținuților, căutîndu-se soluții pentru prevenirea recidivei infracționale și pentru protejarea societății de noi vătămări.
Tot în cadrul aceluiași proiect , astăzi, în clubul Penitenciarului Codlea, 15 deținuți, minori și tineri, au partcicipat la o prezentare de artă ceramică figurativă al meșterului popular Nicolae Diaconu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!