Concurs pentru elevii care iubesc tradițiile românești
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Camelia ONCIU,
04.11.2012
Elevii care îndrăgesc tradițiile românești autentice sînt așteptați să scrie lucrări legate de obiceiuri, meșteșuguri și cîntece populare, pentru concursul Hora Anotimpurilor. Aflată la a treia ediție, competiția reunește participanți din 27 de județe. Copiii din Brașov, îndrumați de dascălii lor, sînt așteptați în continuare cu creații proprii pînă la data închiderii festivalului, în 15 noiembrie. Concursul este organizat de către Clubul Copiilor din Săcele și este înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene. Pentru acest proiect, dedicat sărbătorii de Sf. Dumitru, sînt așteptate și fotografii cu copii care strigă din tot sufletul Hai la Focul lui Sumedru! și primesc mere, nuci, covrigi de la cei care îi îndrumă spre descoperirea frumuseții sărbătorilor românești. Secțiunile concursului sînt:
1. Cîntece populare de joc
2. Doine sau balade
3. Dansuri populare
4. Colinde
5. Obiceiuri redate prin prezentări PPT, Word
6. Obiceiuri redate prin filmulețe WMV
7. Obiceiuri redate prin desene, picturi
8. Obiceiuri redate prin fotografii
9. Obiceiuri redate prin colaje
10. Obiceiuri redate prin reportaje
11. Reportaje excursii, competiții sportive
12. Meșteșuguri artistice tradiționale
13. Traduceri ale obiceiurilor românești, în limbile de circulație internațională.
Comunicările științifice ale dascălilor trebuie să se încadreze în tema Educația, la începutul mileniului trei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!