"Cloşca cu puii de aur", pentru prima oară la Braşov

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: M.Ex, 31.10.2012

Vineri, la ora 12.00, la Casa Sfatului are loc vernisajul expoziţiei „Între stepe și imperiu. Descoperiri arheologice din mileniul I p. CHR“. Exponatele sînt de la Muzeul de Istorie Buzău, Muzeul de Istorie și Arhelogie Prahova, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“, precum şi de la Muzeul Județean de Istorie Braşov. Cel mai valoros exponat va fi o copie fidelă a celebrul tezaur de la Pietroasa cunoscut, sub numele de "Cloşca cu puii de aur", prezentat pentru prima dată publicului braşovean. Tezaurul de la Pietroasa, „Cloşca cu puii de aur", a fost descoperit în martie-aprilie 1837, în Ziua de Bunavestire, de doi ţărani, Ion Lemnar şi Stan Avram, care săpau la iatră pe dealul Istriţa. Numele popular căpătat, de „Cloşca cu puii de aur" a fost inspirat de formele stilizate de păsări ale fibuleloor din tezaur, una mai mare- „cloşca" şi patru fibule, două mijlocii şi două mai mici-„puii". Tezaurul a fost compus iniţial din 22 de piese, dar autorităţile nu au putut recupera decît 12, în greutate totală de aproape 19 kg. Cinci dintre piese sînt lucrate doar din aur, e vorba de un platou mare, o cană, o pateră cu decor în relief şi o statuetă în centru, un colan cu inscripţie şi un colan simplu. Alte şapte piese sînt împodobite şi cu pietre preţioase: un colan, patru fibule şi două vase poligonale. Se pare că cele zece piese pierdute au fost trei colane, o cană asemănătoare cu cea păstrată, o pateră simplă, o fibulă mică, probabil pereche cu cea mai mică păstrată, şi două perechi de brăţări încrustate cu pietre.

Istoria tezaurului

A fost descoperit în anul 1837, în Ziua de Bunavestire, de către doi muncitori care scoteau piatră din Masivul Istriţa pentru a ridica zidul Episcopiei şi pentru a reface podul de peste râul Câlnău. Iniţial avem de-a face cu o lucrare acordată sub antrepriză unei firme de construcţii din Bucureşti, al cărei patron era albanezul Verussi – construirea gardului Episcopiei. Din cauza faptului ca prin 1836 – 1837 a avut loc o mare inundaţie, autorităţile române au decis să îi suplimenteze lui Verussi suma iniţială cu 4000 de lei pentru a reface podul rupt de ape. Acest lucru a condus la extinderea exploatării de piatră din zona Istriţei (iniţial piatra se extrăgea din zone releului de astăzi). Aşa a fost descoperit tezaurul. Piesele erau depuse în stare perfectă, într-o mică alveolare, acoperite ca într-o criptă cu lespezi mari din piatră. Cei doi au luat piesele şi nu şi-au dat seama că acestea sunt din aur. Iniţial au fost depozitate în podul casei lui Stan Avram (cei doi, Stan Avram şi Ion Lemnaru, erau socru şi ginere). Se pare că unul dintre vecini, Ghiţă, a fost martorul descoperirii tezaurului, drept pentru care i-au dat şi lui câteva piese (acum are loc prima separare de piese din toate cele descoperite). Acest Ghita dispare din documentele scrise. Descoperitorii au povestit si altora despre tezaurul gasit, aşa a aflat de acesta si patronul lor, Verussi. Acesta a venit la ei acasă (pe atunci satul Pietroasa Mică se numea Ochiul Boului – din raţiuni lesne de înţeles Odobescu l-a denumit Tezaurul de la Pietroasele) şi le-a cerut să vadă piesele. Prin urmare are loc a doua ciopârţire a tezaurului, deoarece le-a cerut o brăţară pentru autentificare. Cu brăţara respectivă a plecat în Albania la un bijutier să vadă despre ce metal este vorba. Între timp are loc şi prima deteriorare a tezarului, pentru că Stan Avam a spart colanul cu inscripţie pentru a duce o bucată din el unui ţigan fierar să îi facă o balama la poartă. După 2 – 3 zile, mergand sa isi ridice balamaua, fierarul i-a spus că a aruncat bucata de metal, aceasta fiind prea moale (bănuia că este bronz – din cauza umidităţii din grotă piesele căpătaseră o patină puternică de culoare verzuie). Între timp s-a întors Verussi şi le-a oferit celor doi, pe toate piesele pe care le aveau 4000 de lei şi o pereche de boi (avem astfel atestat primul caz de delapidare din istoria României moderne – erau banii daţi de statul român pentru podul de peste Câlnău). Albanezul a dispărut cu tezaurul şi podul a rămas neterminat. Cum tipsia cea mare nu încăpea în sac au decis să o taie în patru, apoi toate piesele le-au ciocănit cu securea. Acest lucru a făcut ca pietrele preţioase ce erau încastrate, să sară de pe obiecte si sa se piarda. Odată cu adoptarea Regulamentelor Organice (1831 – 1832) s-au făcut referiri clare la patrimoniul arheologic mobil şi fix. Prin urmare jandarmii din sat au aflat despre descoperirea tezaurului, Stan Avram şi ginerele său au fost inchisi. Verussi, încă în Albania, a fost dispus să „vândă” statului român, undeva pe la 1860 piesele pe care le deţinea. Nu ştim în ce măsură Mihalache Ghica a jucat un rol în repatrierea pieselor si nu exista informatii cu privire la numărul de piese vândut de Verussi. Cele 12 piese, care cântăresc 19.820 kg aur au adus României, alături de bucăţi de chihlimbar de la Colţi, Marele Premiu al Expoziţiei de la Paris din 1867. In atentia lumii stiintifice a vremii, tezaurul a fost introdus de Odobescu care a publicat monumentala monografie arheologica “Le Trésor de Petrossa”, vol. I-III, 1887-1900. Posibilitatea de cercetare a tezaurului i-a fost oferita de către banul Mihalache Ghica, posesorul unei renumite biblioteci si colectii de antichitati, pe atunci vornic al Departamentului Trebilor Dinauntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica. Prin 1872 un student pe nume Pantazescu a furat tezaurul, care era expus sub sala bibliotecii Academiei Române. A rămas seara ascuns, printre pupitrele de la bibliotecă. Furtuna de peste noapte, precum şi lipsa de vigilenţa a paznicilor i-au permis acestuia să spargă duşumeaua din lemn şi să coboare cu o funie în sala de expoziţie si si-a încărcat o parte din piesele tezaurului. A fost prins după 2 zile în gară la Lehliu. Nu se stie care a fost cauza exacta, dar studentul a murit la cateva zile dupa acest incident. Piesele tezaurului au fost expuse mai apoi la Muzeul Naţional, înfiinţat în 1970. Odată cu devenirea României ca Principat (1881) şi pentru că în urma conflictului din 1877 – 1878 Romania isi castigase independenţa, Carol a ordonat lui Telge, bijutierul Casei de Habsburg, să recondiţioneze piesele şi să facă 4 copii ale tezaurului. Acestea au fost făcute cadou de către Carol unor case regale din Apus. Dintre acestea doar una a ajuns înapoi în România, e vorba de cea de la Buzău. După expoziţia de la Paris, tezaurul a mai fost expus şi la Viena, Berlin, Stocholm etc. Interesant este că atât cât a stat în Suedia, ziua era vizitabil şi seara era studiat intr-un laborator aflat sub sala de expoziţie (inclusiv compoziţia aurului, pentru a se determina originea materiei prime). In momentul in care Romania a intrat in razboi in 1916, nemţii, bulgarii şi turcii au spart frontul Dunării în 1917 permiţând generalului von Mackensen să cucerească Bucureştiul. În fuga lor către Moldova autorităţile au luat şi tezaurul de la Pietroasele pentru a-l trimite in Rusia spre păstrare. Interesant este că tezaurul Băncii Naţionale se pare că a fost trimis cu un tren, iar tezaurul de la Pietroasele a fost trimis cu un vapor de marfă din portul Constanţa. După război romanii au solicitat Tezaurul de la Pietroasele precum şi Tezaurul Băncii Naţionale însă ruşii au refuzat sa il returneze. In 1956, după ce Romania a intervenit alături de Rusia în Ungaria, Tezaurul de la Pietroasele a fost înapoiat Romaniei. Teoriile despre apartenenţa pieselor sunt multe. Unii spun că piesele ar fi fost făcute undeva în Orient, mai precis în Egipt şi ajunse aici ca urmare a unei presupuse căsătorii dintre un pinţ tracic şi o prinţesă egipteană. Alţii spun că aurul este de pe undeva de prin Urali iar piesele au fost făcute în Orient. Aurul insa s-ar părea că provine de prin Apuseni şi că piesele se înscriu în orfevăria germanică – Athanaric (sec. IV d. Hr.). Din cartea lui H.W.Müller, Comorile Faraonilor reiese că printesa Khnumet, fiica faraonului Amenemhet al II-lea (1914-1876 î.Hr.) a primit în dar de la un “logodnic” mai multe bijuterii din aur. Profesorul Gh.Cârlan a studiat în paralel, însemnatatea fiecarei piese în parte, si comparându-le cu cele două cosulete – octogon si dodecagon – ale tezaurului de la Pietroasa, s-ar părea că aceste bijuterii ale lui Khnumet provin de la un print din Carpati. Autorul cărtii recenzate ajunge la concluzia că nu trebuie să ne surprindă, deoarece a constatat legături foarte strânse între Tracia antică si Egiptul antic. Din 1971, tezaurul este expus la Muzeul National de Istorie al Romaniei. Din tezaurul compus initial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera doar 12, in greutate totala de aproape 19 kg. Cele zece piese pierdute au fost probabil trei colane, dintre care unul cu inscriptie, o cana asemanatoare cu cea existenta in colectie, o patera simpla, nedecorata, o fibula mica, si doua perechi de bratari incrustate cu pietre. Pe aceeasi ulita ce duce spre locul in care a fost descoperita “Closca cu Puii de aur”, calatorul poate admira statuile mesterului pietrar Ion Moaca, care si-a umplut curtea de reprezentari in roca ale lui Decebal, Eminescu, Mihai Viteazul, ingeri, pasari, lei, soldati. Daca il intrebati, va va raspunde ca nici o statuie din curte nu este de vanzare, dar va poate sculpta una la cerere. Daca il intrebati care este pretul, va va raspunde ca pretul il va spune blocul de piatra, in momentul in care va incepe sa-l lucreze.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: