Biserica Neagră trece, de joi, la programul de iarnă. Astfel programul de vizitare va fi de marți pînă sîmbătă de la ora 10:00 la 15:00, iar duminica de la ora 12:00 la 15:00, lunea biserica fiind închisă.
Biserica Neagră va fi închisă vizitatorilor mîine, pe 6 și 7 noiembrie, 24, 25, 26 și 31 decembrie, însă va fi deschisă spre vizitare de sărbătorile legale care nu cad în ziua de luni, cum ar fi 1 decembrie.
Previziunile noastre în ceea ce privește afluxul de vizitatori în diferitele perioade ale anului s-au confirmat și astfel în intervalul mai - octombrie 2012 Biserica Neagră a fost vizitată de aproximativ 149.000 turiști, cu 25.000 mai mulți decît în aceeași perioadă a anului trecut. S-a observat o scădere considerabilă a numărului de vizitatori în luna octombrie față de lunile precedente, trecerea la programul de iarnă ținînd astfel cont și de eficiența programului de lucru al angajaților, avînd în vedere și faptul că pe perioada rece temperatura ajunge și la zero grade Celsius în biserică, a spus prim-preotul Christian Plajer.
În continuare, turiștii care doresc să plece cu o amintire de la Biserica Neagră pot achiziționa fotocardul, pe suport USB, care conține o colecție de 70 de poze digitale la mare rezoluție și o panoramă interioară a bisericii, la prețul de 40 lei de la casa de bilete.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!