Asociația Milioane de Prieteni a inaugurat, miercuri, cel de-al treilea țarc destinat urșilor, la Sanctuarul de Urși Libearty Zărnești. De acum încolo, urșii care se vor alătura celor 65 deja existenți în rezevație vor avea la dispoziție 9 hectare, unde vor putea trăi într-un mediu apropiat habitatului lor natural. Mai mult, în acest țarc a fost amenajat și un loc unic în rezervație, un oservator subteran de unde turiștii vor putea admira în habitatul lor natural urșii. Ne-am gîndit că ar fi foarte interesant ca să creem condiții turiștilor de a fi cît mai aproape de urși, de a-i observa nestingheriți de la cîțiva metri distanță. «Bîrlogul» pentru turiști are geamuri speciale de 20 de milimetri grosime, iar rama geamurilor este din metal foarte bine securizat. Observatorul a fost construit în circa o lună și jumătate și în interiorul lui se poate ajunge printr-un tunel de circa 35 de metri lungime, intrarea fiind situată în afara țarcului, a declarat Cristina Lapis, președinta Asociației Milioane de Prieteni, Investiția pentru amenajarea noului țarc a fost de circa 280.000 de euro, toate cheltuielile fiind acoperite de către World Society for the Protection of Animals (WSPA) din Marea Britanie, organizație care a finanațat în întregime Sanctuarul de la înființare și pînă în prezent. Acesta este cel mai mare țarc pentru urși amenajat pînă în prezent la Zărnești, țarc care va putea adăposti 20 de urși. O parte dintre ei vor fi mutați din celelalte două țarcuri, dar se speră
ca tot aici să ajungă și urșii care au fost identificați ca fiind ținuți ilegal în captivitate pe teritoriul României.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!