Ședința de Consiliul Local care trebuia să aibă loc vineri, de la ora 14.00 a fost amînată pentru luni, de la ora 15.00. Decizia vine după ce ieri, reprezentanții USL au atras atenția că nu au avut la dispoziție suficient timp pentru a studia documentația proiectelor de hotărîre. Unul dintre cele mai importante proiecte este cel de rectificare bugetară. Abia ieri la ora 15.47 au fost încărcate pe site documentele, așa că am ajuns la un acord cu ceilalți consilieri și cu Executivul primăriei, să amînăm ședința pînă luni, a declarat președintele Comisiei de buget-Finanțe din CL, Cătălin Leonte.
Avînd în vedere faptul că pentru soluționarea finanțării bugetelor de salarii și pentru plata utilităților pentru unitățile de învățămînt, au fost necesare o serie de discuții, astfel încît rectificarea bugetară să fie una echilibrată, s-a luat decizia amînării ședinței de Consiliu Local pentru data de 1.10.2012, ora 15.00. În acest fel, Serviciul Buget are timpul necesar pentru a corela datele financiare astfel încît rectificarea bugetară propusă să fie echilibrata, dar și să asigure finanțările necesare unităților de învățămînt, a declarat purtătorul de cuvînt al primăriei, Sorin Toarcea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!