Razie împotriva hoților de lemn în Comana, Crihalma și Ticușul Nou
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
27.09.2012
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat, miercuri, o acțiune pe raza fondurilor forestiere din localitățile Comana, Crihalma și Ticuș, în scopul protejării patrimoniului forestier național, a combaterii faptelor ilegale de tăiere arbori, verificării circulației,
depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În timpul acțiunii, la care au participat opt polițiști și trei ingineri silvici din cadrul ITRSV Brașov, au fost verificate opt autocamioane, trei tractoare rutiere și trei căruțe care transportau material lemnos, pentru care conducătorii acestora au prezentat avize legale de însoțire. De asemenea, au fost legitimate 34 persoane.
Cu ocazia acestei acțiunii, la mai mulți localnici din satul Crihalma a fost identificată cantitatea totală de 52,2 metri steri stejar, material lemnos pentru care nu s-a prezentat documente legale de proveniență, ca urmare lemnul a fost ridicat și predat ocolului silvic
local. Polițiștii au depistat, pe D.J.104 și D.N.1, doi localnici de 40 și 47 ani, care transportau cu tractoare cantitățile de 5, respectiv 4 metri steri material lemnos, fără documente de proveniență și transport, lemn care a fost de asemenea ridicat de polițiști și predat ocolului silvic local, iar persoanele depistate au fost sancționate contravențional cu cîte 2.000 lei, în conformitate cu Legea 171/2010, se arată într-un comunicat al Poliției Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!