Polițiștii prezenți la deschiderea noului an școlar
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
17.09.2012
Aproximativ 200 de polițiști au fost prezenți, ieri dimineața, la deschiderea noului an școlar la majoritatea unităților de învățămînt din județ, pentru a asigura un climat de siguranță și liniște în ziua primului clopoțel. Azi, cu ocazia deschiderii noului an școlar preuniversitar, 191 de polițiști din I.P.J.Brașov au participat la festivitățile organizate în cele 138 unități școlare din mediul rural și 53 din mediul urban din județul Brașov. Polițiștii au citit mesajul inspectorului general al Poliției Române, chestor principal de poliție Petre Tobă, în care se menționează faptul că siguranța în unitățile de învățămînt constituie o prioritate pentru poliție. În acest scop, activitățile desfășurate de polițiști vor viza prevenirea incidentelor care ar putea perturba procesul de învățămânțprecum și descurajarea oricăror încercări de încălcare a normelor legale, se arată într-un comunicat al Poliției Brașov.
Polițiștii de proximitate vor păstra legătura cu cadrele didactice și vor fi prezenți la orele de dirigenție, o atenție sporită urmînd a fi acordată școlilor din mediul rural și care au clase pregătitoare, pentru protejarea elevilor și integrarea lor corespunzătoare în mediul școlar. Pentru punerea în practică a acestei priorități, la nivelul I.P.J. Brașov s-a întocmit un plan de acțiune în scopul îmbunătățirii climatului de siguranță în incinta și zona adiacentă unităților
de învățămînt preuniversitar, iar 150 de polițiști vor acționa în fiecare zi de școală, dintre care 130 de ordine publică și 20 de poliție rutieră.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!