Lumea universitară și literară brașoveană este în doliu, prin dispariția profesorului universitar doctor Emil Poenaru. Emil Poenaru s-a născut la data de 19 noiembrie 1932, la Blaj, într-o familie de intelectuali. În 1955 a absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj cu diplomă de merit, iar în 1961 obține și titlul de doctor în drept la Universitatea din București. Între 1955 și 1959 a fost asistent la Cluj, în cadrul facultății pe care o absolvise, după care a îndeplinit, pînă în 1963,funcția de procuror la Procuratura Regiunii Brașov. Între 1966 și 1974 a fost redactor al Revistei Astra, iar din 1974 a devenit lector la Universitatea din Brașov, funcție îndeplinită pînă în 1989. Din anul 1992 a devenit conferențiar universitar, iar din 1996 pînă în 2001 a fost profesor al aceleiași universități. În paralel, în perioada 1992-2000 a fost rector al Universității Europene Drăgan din Lugoj. Din 2001 și pînă în 2012 a fost profesor asociat al Facultății de Drept a Universității Transilvania.
Profesorul Emil Poenaru a fost un prolific autor de cărți de specialitate, părerile și opiniile sale fiind recunoscute ca și contribuții valoroase la dezvoltarea dreptului. Activitatea sa publicistică conține sute de articole de specialitate, dar și eseuri, studii și comunicări, dar și trei romane, șapte piese de teatru jucate pe scenele din România și alte opt piese de teatru publicate în volum. În anul 2009, filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor i-a decernat premiul Opera Omnia pentru întreaga carieră literară.
Trupul neînsuflețit al profesorului Emil Poenaru a fost depus la Facultatea de Drept a Univeristaății Transilvania (corpul T). Cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu, miercuri și joi între orele 9.00 și 23.00, iar vineri între orele 9.00 și 11.00.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!