Brașovenii Paraschiv și Mitrică, la pachet la Viitorul Pandurii
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
14.01.2020
După un tur de campionat în care au jucat la Luceafărul Oradea în Liga a 3-a, brașovenii Dani Paraschiv și Paul Mitrică, vor juca în partea a doua a sezonului în Liga a 2-a, la Viitorul Pandurii. Atacantul George Daniel Paraschiv și mijlocașul Paul Mitrică, ambii în vârstă de 20 de ani, vor lucra din nou sub comanda antrenorului Cristian Lupuț, de data aceasta la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.Paraschiv a înscris 16 goluri pentru Luceafărul în turul de campionat al Ligii a III-a, în timp ce Mitrică a punctat de șapte ori. Cei doi au venit la Oradea de la gruparea brașoveană AFC Hărman, evoluând pentru Luceafărul și în liga secundă în sezonul 2018-2019. Paul Mitrică a evoluat în 30 de meciuri, în 20 ca titular, și a înscris un gol pentru Luceafărul Oradea, în sezonul trecut al Ligii 2. Daniel Paraschiv a fost utilizat de Lupuț în 33 de meciuri, în 28 ca titular, și a înscris 14 goluri pentru echipa bihoreană care în sezonul anterior a încheiat pe locul 8 în eșalonul secund, însă a fost retrasă din campionat cu puțin timp înainte de startul actualei ediții, pentru a-i face loc Energeticianului să rămână în Liga 2. Luceafărul și Energeticianul, aceasta din urmă redenumită în vară Viitorul Pandurii, sunt conduse din umbră de același om, Nicolae Sarcină.Viitorul Pandurii a încheiat anul pe locul 12, la opt puncte sub podium și la șase deasupra liniei care asigură menținerea în Liga 2. În prima etapă din 2020, echipa Viitorul Pandurii va juca la Mioveni.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!