Felul cum circulă sîngele prin artere este indiciu important în diagnosticarea bolilor
Medicii chinezi au dezvoltat o știință numită pulsologie. Aceasta constă în examinarea tactilă a pulsului arterial. Informațiile oferite de această tehnică stau la baza diagnosticării afecțiunilor din corp, chiar și a celor mai subtile boli. Organul care suferă este identificat imediat de un specialist cu experiență doar prin luarea pulsului la încheietura mîinii. Noi nu putem decît să-i aflăm valoarea, cu ajutorul aparatelor de luare a pulsului. Dar să vedem ce enigme ascunde mișcarea ritmică a sîngelui, deslușite de o știință veche de 4.000 de ani.
Ce este pulsul?
Sîngele nu circulă la fel printr-o zonă sănătoasă a corpului și prin una afectată, unde fluxul este înfrînat. Deși medicina susține că există un singur puls arterial, specialiștii chinezi simt 12 feluri de puls, fiecare constituind un indiciu despre funcționarea unui anumit organ. Inima, pompa care trimite sîngele în organism, declanșează un impuls electric care contractă mușchiul cardiac. Astfel se realizează bătăile inimii, a căror repetare măsurată într-un minut reprezintă ritmul cardiac. Creșterea volumului de sînge trimis de inimă în artere determină dilatarea acestora, fenomen denumit puls. Un puls lent sau unul rapid reprezintă indicii importante despre starea fizică și energetică a tuturor organelor, ca un tot unitar.
Diagnostic cu trei degete
Diagnosticianul palpează superficial și profund arterele radiale, luînd pulsul în 6 puncte, cîte trei la fiecare încheietură a mîinii. Se spune că un medic chinez distinge circa 28 de tipuri și subtipuri de pulsuri, fiecare răspunzînd de echilibrul unui anumit organ. Galenus a descris 36 de pulsuri diferite. Vechii chinezi simțeau nuanțe fine pe care le comparau cu furnicăturile unui cioc de pasăre, cu picăturile ce trec printr-o fantă, cu o broască încurcată în iarbă. Astăzi, multe dintre aceste nuanțe cu denumiri metaforice s-au pierdut, păstrîndu-se doar tipurile generale de puls. Pulsul se ia prin palparea cu trei degete a articulației. Fiecare deget este așezat pe un meridian energetic răspunzător de un anumit organ. Un puls slab sau neregulat arată că meridianul și organul corespondent sînt slăbite.
Un puls rapid indică o boală de inimă sau nervoasă. Totuși, cînd se ia pulsul trebuie ținut cont și de alți factori care l-ar putea accelera fără a fi vorba de o afecțiune acută: efort fizic, emoții, modificări de temperatură, consum de alcool, cafea, băuturi răcoritoare cu cafeină.
E bine să știm că...
- Frecvența normală a pulsului la un adult în repaus este între 70 și 72 bătăi pe minut. Persoanele cu o condiție fizică foarte bună pot înregistra și valori mai scăzute, ajungînd pînă la 50-60 bătăi pe minut. La nou-născut, pulsul are în jur de 120 bătăi pe minut, la copiii între 1 și 5 ani, între 90 și 120 bătăi pe minut, iar copilul între 5 și 15 ani are frecvența între 70 și 100.
- Pentru a afla ce puls aveți, așezați buricele a trei degete pe încheietura celeilalte mîini, exact sub degetul mare al palmei. Numărați pulsațiile timp de 60 de secunde sau numărați timp de 15 secunde și înmulțiți cu 4. La copii, se așază buricele degetelor imediat sub mamelonul stîng sau pe artera de pe fața internă a brațului, între umăr și cot.
- Există o formulă de calcul pentru a afla care este pulsul maxim personal: 220 vîrsta = pulsul maxim, care e bine să nu se depășească niciodată.
Ce boli indică pulsul?
- Puls rapid, puternic și viforos: cardiopatie ischemică
- Puls rapid, profund, slab: insuficiență cardiacă
- Puls rapid și glisant: enterocolite
- Puls mic, fin, profund și ușor: indigestii, boli de stomac
- Puls mic, moale și profund: astm bronșic, bronșite, tuberculoză
- Puls profund și fin: constipație, colite de fermentație
- Pulas fin, profund, mic și lent, abia perceptibil: colite de putrefacție
- Puls rapid și mic: afecțiuni endocrine
- Puls superficial, ușor și lent: insuficiență hepatică
- Puls rapid și întins: hepatite acute
- Puls profund, întins, lent și mic: insuficiență hepatică
- Puls plin și întins: hiperchinezie biliară, colecistite acute
- Puls profund, ușor, fin, lent sau rapid: afecțiuni renale
- Puls rapid și fin: cistite
- Puls rapid: afecțiuni renale
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!