Haine și încălțăminte pentru pacienții cronici de la Psihiatrie
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
13.09.2019
Bolnavii vor primi ghete, pantofi sport, hanorace și bluze, pentru a nu mai ieși în pijamale atunci când se plimbă prin curtea spitalului
Pacienții din secția de Psihiatrie Cronici de la Mina 1 Mai - Vulcan, a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov vor primi haine și încălțăminte, pe care să le folosească pe timp de zi, când ies la plimbare în curtea spitalului. Conducerea clinicii a achiziționat pentru fiecare pacient internat în secția de la Vulcan, câte o pereche de ghete, una de pantofi sport, câte un hanorac și o bluză, astfel încât bolnavii să nu mai fie puși în situația de a ieși ziua în pijamale sau cu hainele pe care le poartă pe timp de noapte, în salon. Prin decizia Comitetului director am achiziționat pentru toți pacienții internați la secția exterioară de la Vulcan, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru sezonul cald și rece. Până acum, mulți dintre ei ieșeau în pijamale sau în cămașa de noapte, dar, în general, toate recomandările europene arată că în timpul zilei, pacienții să poarte altceva decât pijamale, a explicat managerul Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov, dr. Nicușor Bâgiu.
350 de lei fiecare pachet de haine și încălțăminte, la Vulcan
La secția exterioară de la Mina 1 Mai - Vulcan sunt în prezent 151 de pacienți, dintre care 93 au discernământ, iar 58, fără discernământ, au tutore. Pentru fiecare însă a fost achiziționat, pe cheltuiala spitalului, câte un set de obiecte noi de îmbrăcăminte și încălțăminte. Potrivit managerului spitalului, costul pentru fiecare pacient a fost de 350 de lei. Într-un viitor apropiat urmează ca o achiziție similară de haine și încălțăminte să fie făcută și pentru pacienții de la secția exterioară de Psihiatrie de la Zărnești.
Banii pacienților de la Vulcan sunt păstrați într-un seif, pentru a evita o nouă situație de delapidare
În paralel, managerul spitalului vorbește de o serie de activități pentru pacienții de la psihiatrie, care să îi ajute să își continue în bune condiții tratamentul. Astfel, pacienții vor avea un program zilnic ce include și vizionare de film și chiar discotecă în zilele de vineri, iar pentru a evita situația semnalată în această primăvară, când asistentul șef al secției exterioare de la Vulcan a intrat în atenția DIICOT pentru că le-ar fi furat banii multor pacienți, acum veniturile acestora sunt ținute într-un seif, în baza unui registru. O persoană face cumpărături în fiecare săptămână pentru pacienți, în baza unei liste furnizate de fiecare. Iar pentru cumpărături există chitanțe, facturi. Banii pacienților sunt ținuți într-un seif și există o evidență clară pentru fiecare, a precizat dr. Bîgiu. Managerul spune că vrea să îi scoată pe pacienți, din când în când, și în scurte excursii, cel mai probabil la mânăstiri, însă pentru acest lucru așteaptă și acordul Consiliului Județean Brașov.
Toți angajații de la Psihiatrie, instruiți în resuscitare și prim ajutor
Pe de altă parte, managerul spitalului spune că încearcă să îi instruiască cât mai bine și pe angajații secțiilor de psihiatrie, pentru a putea interveni cât mai rapid și mai eficient atunci când un pacient este în pericol. Există la nivelul Centrului pentru Resurse Juridice (un ONG care investighează, printre altele, situația de la nivelul unităților de psihiatrie din România, n. red) o documentație publică, cu o hartă a deceselor în spitalele de psihiatrie din România. Suntem și noi pe acea hartă, de aceea am luat măsuri să evităm cât posibil ceea ce poate fi evitat. De exemplu, multe decese se produc din cauza inecului cu bol alimentar, de aceea, pentru început am discup ca întreg personalul - inclusiv îngrijitoarele și infirmierele, să fie instruit în cursuri extinse de prim ajutor și resuscitare. În prezent, mulți au doar cursurile de bază, a explicat dr. Nicușor Bîgiu.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!