Pentru a se autoriza ca agent de muncă temporară, o persoană juridică trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fie persoane juridice constituite potrivit legii și să aibă prevăzut în actul constitutiv, ca obiect principal de activitate, Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului conform codului CAEN; să nu înregistreze debite la bugetul de stat sau la bugetele locale; să nu figureze în evidențele cazierului fiscal cu fapte sancționate de reglementările financiare, vamale și nici cu cele care privesc disciplina financiară; să nu fi fost sancționate contravențional, în ultimele 24 de luni anterioare datei formulării cererii de autorizare, pentru încălcarea prevederilor legislației muncii, comerciale și fiscale, contravențiile cu privire la care există o acțiune pe rolul instanțelor de judecată vor fi luate în considerare numai dacă pînă la data soluționării cererii de autorizare s-a pronunțat cu privire la acestea o hotărîre judecătorească definitivă și irevocabilă; să constituie garanția financiară care să acopere contravaloarea a 25 de salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, la care se adaugă contribuțiile datorate de către angajator bugetului asigurărilor sociale de staț bugetului asigurărilor pentru șomaj și bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Autorizarea solicitanților se face de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, la propunerea agențiilor teritoriale pentru prestații sociale în a căror rază teritorială își au sediul, iar eliberarea autorizației se face pentru o perioadă de 2 ani și se poate prelungi pe perioade de cîte 2 ani prin depunerea unei cereri în acest sens cu minim 3 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate.
FINANCIAR Consulting srl
1001 răspunsuri pentru afacerea ta! www.finconsult.ro
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!