Ministrul Muncii va desființa ghișeele din Casele de pensii
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
13.01.2020
Violeta Alexandru a declarat că vrea să desființeze ,,zidurile în fața cărora vârstnicii sunt obligați să stea umili, cu spatele încovoiat, astfel încât pensionarii și funcționarii să discute față în față, de pe poziții egale
Violeta Alexandru a declarat că vrea să desființeze ghișeele din casele de pensii, astfel încât pensionarii și funcționarii să discute din poziții egale. În primă fază, ministrul Muncii va cere caselor de pensii din București să reamenajeze spațiile. Violeta Alexandru a fost neplăcut impresionată de faptul că, și în ziua de azi, între funcționari și pensionari încă există un zid. Ministrul a discutat cu colegii care au în subordine instituții care interacționează cu cetățenii despre această propunere, aceștia fiind de acord să se alinieze modificării. Violeta Alexandru nu a dorit să precizeze cine sunt colegii care au fost de acord cu propunerea. Ar trebui să stea pe picior de egalitate, la o masă, spre exemplu, fără niciun zid între ei, amândoi în aceeași poziție în care să poată vorbi de la egal la egal, cu hârtiile pe masă. Lucrurile să fie transparente, nu într-o relație funcționar-pensionar. Am să fac un gest firesc, am să cer caselor de pensii din București să reamenajeze spațiile fără investiții substanțiale, ci montând o masă, mai explicat aceasta.
Totul trebuie să fie comod pentru pensionar
Pe mine m-a uimit că în continuare, pensionarul în baston, persoană în vârstă, trebuie să stea cu spatele încovoiat ca să poată să vadă ochii funcționarului printr-o ușiță mică, pusă la o înălțime la care spatele său este foarte încovoiat. M-a uimit ce distanță există în continuare, astăzi, între angajații statului și pensionari, în cazul de față, când ar trebui ca cei doi să stea pe picior de egalitate, de exemplu la o masă, fără niciun zid între ei, amândoi în aceeași poziție în care să poată vorbi de la egal la egal, cu hârtiile pe masă, cu tot ce au nevoie la îndemână, astfel încât lucrurile să fie clare, transparente, și nu într-o relație funcționar-pensionar pe poziții inegale, a explicat Violeta Alexandru. Ministrul muncii a anunțat că va cere Caselor de Pensii din București să reamenajeze spațiile, fără investiții substanțiale, ci pur și simplu montând o masă la care cele două persoane să poată sta față în față și să poată discuta cu hârtiile pe masă. Totul trebuie să fie comod pentru pensionar, astfel încât orice întrebare are acesta să poată primi răspunsul corespunzător în cel mai civilizat mod cu putință, a spus Violeta Alexandru.
Un zid de birocrație, un zid de atitudine"
E și o chestiune de organizare și de comoditate, de a avea toate dosarele pe lângă tine, mă refer la funcționari, și de a avea un spațiu de comoditate în care să poți să-ți așezi cafeaua, un calendar, o poză, a adăugat ministrul muncii. Eu cred că a venit momentul în care funcționarii să-i trateze pe oameni cu respect, a mai spus Violeta Alexandru. Între stat și beneficiar s-a așezat în acest moment un zid, un zid de birocrație, un zid de atitudine, un zid efectiv fizic, construit pentru ca cel de pe partea cealaltă să înțeleagă că primești de la mine doar când vreau eu să-ți dau, a punctat Violeta Alexandru.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!